Banca Națională a României – Sucursala regională Dolj organizează, începând cu luna aprilie a acestui an, expoziția „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”. Acest proiect educaţional are în vedere creșterea nivelului de cunoaștere a însemnelor monetare în rândul elevilor și studenților, descoperirea faunei numismatice care a decorat monedele și bancnotele de-a lungul vremii.

Expoziția este o invitaţie la o „călătorie” în jurul lumii: peste 100 de specii şi subspecii din faună pot fi admirate pe cele 250 de însemne monetare expuse – de la monede din Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, emise în diverse state, regate și imperii, până la bancnote moderne din 59 de țări și teritorii de pe 6 continente.

Dintre piesele care au circulat pe teritoriul actual al României, se remarcă monedele din argint histriene şi dacice – drahma (Histria, sec. IV î.Hr) și tetradrahma (Dacia, tip Aninoasa-Dobreşti, sec. III II î.Hr.), precum și Leeuwendaalder-ul sau talerul-leu, considerat strămoșul leului românesc.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.