Moș Crăciun și spiridușii își deschid pentru două zile ateliere de creație în Fabrica de povești electroColibri, sub genericul Renii lui Moș Crăciun, și își pun la lucru ucenicii din Teatrul Colibri Craiova.
Astfel, sâmbătă, 1 decembrie 2018, Atelierul lui Moș Crăciun, coordonat de Andreea Melinescu și Andreea Stoica, va fi deschis la orele 10:00, 11:00 și la 12:00, iar duminică – 2 decembrie, la orele 11:00 și 12:00.
Tot sâmbătă, 1 decembrie 2018, dar la orele 13:00, 14:00 și 15:00 copiii sunt așteptați să fie Spiriduși pentru o zi, în atelierul coordonat de Adriana Teodorescu și Laura Pumnea, iar la orele 16:00, 17:00 și 18:00 vor descoperi Povești pentru Moș Crăciun, la atelierul coordonat de Geo Dinescu și Marin Fagu.
Un atelier durează o oră, iar prețul pentru acesta este 10 lei.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri.
Ziua Națională a României vine și cu Porți Deschise în Fabrica de povești electroColibri, în intervalul orar 10:00 – 19:00. Teatrul Colibri va putea fi vizitat și duminică, 2 decembrie 2018, între orele 10:00 – 13:00.
Întâlnirea cu publicul la mari evenimente de peste an este mereu așteptată cu încântare și bucurie, fiind preocupare constantă de câțiva ani încoace pentru Teatrul Colibri din Craiova, acestea fiind momentele în care spectatorii descoperă curioși culisele spectacolelor.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !