La 23 aprilie, sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, cărora le-a fost hărăzită onoarea de a avea drept patron spiritual pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă. Momentele relevante ale istoriei Armatei României demonstrează că, românii au beneficiat permanent de sprijinul armatei, în momente foarte grele.
Mesaje de felicitare au venit de la mai mulți oficiali ai statului. Premierul Florin Cîțu a precizat că ”marcăm Ziua Forțelor Terestre din România, zi dedicată militarilor și întreg personalului civil al celui mai numeros corp al Armatei Române. Sunt oameni pe care îi admir și cărora se cuvine să le mulțumim pentru înaltul profesionalism și responsabilitatea de care dau dovadă în tot ceea ce fac pentru a asigura capacitatea defensivă a țării și pentru a ne reprezenta cu cinste în misiunile pe care le desfășoară cu partenerii internaționali strategici ai României.
Mai mult, sunt mereu alături de oameni în perioade dificile, așa cum au dovedit în diferite acțiuni desfășurate și în sprijinul românilor afectați de pandemie.
Indiferent de specificul misiunilor lor, oamenii din structurile Forțelor Terestre și-au îndeplinit cu seriozitate, dăruire și curaj, după exemplul patronului lor spiritual Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință din tradiția creștină, pe care îl sărbătorim tot astăzi.
Îi felicit pentru toată munca lor în misiunile pe care le desfășoară în țară sau în afara granițelor și le doresc succes și mai departe. La mulți ani, tuturor, și sănătate! De asemenea, le urez ”La mulți ani”, sănătate și împliniri tuturor românilor care își sărbătoresc astăzi onomastica”.
La rândul său, ministrul Apărării, Nicolae Ionel Ciucă le-a urat prin intermediul unui clip postat pe o rețea de socializare, „Cu acest prilej, vreau să vă felicit pe dumneavoastră, toți cei care v-ați dedicat viața și cariera acestei nobile categorii de forțe. Forțele terestre sunt cele mai numeroase din armata României. Ce le distinge însă, cu adevărat, sunt onoarea, tenacitatea, spiritul de echipă și, nu de puține ori, disponibilitatea de a răspunde prin sacrificiul personal. Ați spus întotdeauna prezent când țara a avut nevoie de curajul vostru, v-ați pregătit pentru a apăra România chiar cu prețul vieții, ați jurat pe drapel atunci când ați decis să urmați cariera militară și l-ați purtat cu cinste în suflet și pe uniformă. Ați îndeplinit cu cinste misiuni în teatrele de operații de pe trei continente în numele stabilității și al securității naționale. Ați fost, de fiecare dată, primii care au venit în sprijinul românilor în momentele dificile în fața fiecărei provocări. Recunoștința mea se îndreaptă către toți aceia ce s-au jertfit pentru țară în numele unui ideal și al unei credințe”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !