Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova sărbătorește Ziua Culturii Naționale alături de creatorii de frumos, iubitori ai poveștilor și artelor plastice.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, la ora 13:00 va fi vernisată expoziția de grafică și pictură „Rădăcini și orizonturi“, în Sala Studio a teatrului, pe simezele căreia vom regăsi lucrările artiștilor plastici ce fac parte din Grupul de Artă Vizuală „Art Amicis“.
Invitații expoziției sunt prof. Ovidiu Bărbulescu și criticul de artă Minuna Mateiaș.
„Art Amicis“ se prezintă ca o comunitate creativă din Craiova, ce promovează valorile artistice locale.
Teatrul Colibri a pregătit totodată și o întâlnire virtuală cu spectacolele inspirate din literatura română, clasică și contemporană, care au îmbogățit repertoriul de-a lungul timpului. Secvențe din spectacole vor putea fi admirate în expoziția în imagini holografice „Inspirați de povești românești“, realizată de Marin Fagu și prezentată în Foyer-ul teatrului, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00.
Accesul la evenimente este gratuit.