Astăzi am avut parte de toate aceste lucruri minunate la o acțiune desfășurată de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, în cadrul programului dedicat aniversării a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Astfel, începând cu ora 10.00, pe Stadionul de Atletism din cadrul Complexului Sportiv Craiova, cele două unități de jandarmi au fost gazdele a peste 1000 de elevi și preșcolari, din mai multe instituții de învățământ preuniversitar, din municipiul Craiova şi judeţul Dolj.
Toți cei prezenți au avut posibilitatea să vizualizeze mai multe ateliere unde au fost expuse tehnica din dotare folosită în îndeplinirea misiunilor curente de ordine și siguranță publică şi cea din dotarea structurilor antiteroriste, autovehiculele și ATV-urile din înzestrare, precum și exerciții demonstrative constând în dresajul câinilor de serviciu, exerciții de autoapărare, intervenție și alpinism.
Astfel de activități au avut loc în aceste zile și în subunitățile Calafat și Băilești, din județul Dolj.