Asociația Vasiliada în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „CORFOO Vzw” din Belgia – Bruxelles și Asociația „ASOCROM” din Spania-Barcelona implementează în aceasta perioadă proiectul „Voluntarii – Ambasadori ai Societății Civile”, finanțat de Departamentul Românii de Pretutindeni prin Programul Societatea Civilă.
Proiectul are ca scop Dezvoltarea unui Serviciu Social de Urgență și a unui Sistem de Voluntariat Performant în cadrul celor două organizații non-guvernamentale din Barcelona și Bruxelles, partenere în proiect.
În cadrul proiectului, 60 de voluntari activi de la nivelul comunităților românești și ai celor doua organizații non-guvernamentale din Spania si Belgia vor fi formați în domeniile Managementul Voluntariatului Social și Atragerii de Resurse (Fundraising), printr-un program intensiv de training în vederea dezvoltării capacității organizaționale.
De asemenea, prin proiect se va crea un Serviciu Social de Urgențe pentru instituirea unor măsuri de protecție și sprijin acordat grupurilor vulnerabile de la nivelul comunitatilor românești și aflate în evidențele celor două organizații partenere.
Consolidarea schimbului reciproc de experiență dintre membrii participanți la training și echipa solicitantului se va realiza  prin intermediul unui Schimb de  Bune Practici în România, care va avea loc în luna octombrie.
Estimăm ca Rezultate cantitative:
-Un Management al proiectului bine desfinit prin fișe de monitorizare, evaluare, feedback din partea participanților, Grafic Gantt, minute operaționale….etc;
-60 de beneficiari instruiți în domeniul „Managementului Voluntariatului Social” și cel al Atragerii de Resurse (Fund-Raising);
-3 Module de Training susținute de formatori experimentați;
-2 Servicii Sociale de Urgență Înființate pentru Grupurile Vulnerabile în cele două țări partenere;
-1 Regulament Cadru de Organizare și Funcționare a celor două Servicii;
– 60 de Diplome oferite participanților;
-60 de Suporturi de Curs oferite spre consultare cursanților;
-1 Plan de Acțiune Comunitar;
-1 Plan de Fund-Raising;
-500 de pliante distribuite participanților, organizațiilor și colaboratorilor;
-50 Afișe expuse în vederea creșterii vizibilității activităților;
-1 Vizită de schimb de bune practici în România; 4 participanți (2 coordonatori de voluntari și 2 responsabili cu furnizarea serviilor grupurilor vulnerabile ) instruiți ca urmare a vizitei efectuate la centrele sociale ale Asociației Vasiliada;
-1 Focus –group organizat „Educație pentru participare” în timpul vizitei din România;
– Număr de voluntari ai Asociației Vasiliada implicați în activitățile proiectului;
– 10 paneluri de discuții derulate în urma training-urilor;
– 3 Rapoarte pentru derularea activității de training și vizitei de schimb de bune practici;
– 5 Prezentări power point (la conferința de finalizare și training-uri);
– Minim 4 minute operaționale afrente ședințelor de proiect.
Rezultate calitative
Dezvoltarea capacității mediului asociativ de a dezvolta proiecte pentru românii din diaspora, ca urmare a parteneriatului;
Creșterea nivelului de informare a publicului cu privire la activitățile proiectului la nivel local, regional, național, diaspora;
Funcționarea unui Sistem de Voluntariat performant la nivelul celor două organizații, ca urmare a participării la training;
Creșterea interesului populației pentru activitățile de voluntariat și implicare CIVICĂ;
Dezvoltarea Organizațională prin Înființarea a două Servicii Sociale de Urgență care să deservească nevoile categoriilor vulnerabile de la nivelul Societății Civile;
Îmbunătățirea capacității organizațiilor de a atrage fonduri prin activități de Fundraising, ca urmare a expertizei obținute în urma training-ului privind de Atragerea de Resurse:
Însușirea de către participanți a unor noțiuni despre Metodologii și Instrumente de lucru specifice Serviciilor Înființate: Regulament Cadru de Funcționare, Planuri de acțiune prevăzute la activitățile A5-A6 din CF;
Acumularea de noi-cunoștințe asigurate prin transferul de know-how în timpul vizitei atât din partea solicitantului, cât și partenerilor.
Proiectul finanțat prin Departamentul Românii de Pretutindeni promite Dezvoltarea sustenabilă a Relațiilor cu Diaspora, în special cu Organizațiile Non-Guvernamentale, contribuind astfel la îmbunătățirea serviciilor sociale și de voluntariat destinate Societății Civile și grupurilor vulnerabile.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !