Veta Păsculescu – Directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Dolj și candidat PNL pentru funcția de senator de Dolj – spune că principiala ei preocupare este sprijinul acordat agricultorilor doljeni. Finanțarea proiectelor pentru infrastructura de irigații va fi o prioritate a mandatului în Parlamentul României.
Doljul este al doilea județ agricol al țării cu o suprafață agricolă de 584.028 ha, din care 487.265 ha suprafața arabilă. Ca urmare, agricultura este una dintre componentele esențiale ale economiei doljene și ar putea asigura mare parte din necesarul țării.
Sistemul de irigații din Dolj a fost, la momentul înființării, unul dintre cele mai performante din țară. A fost executat în perioada 1969-1973 şi acoperă bazinul hidrografic Dunărea pe raza județelor Dolj și Olt.
Pentru agricultorii doljeni accesul la apă este o condiție esențială pentru a dezvolta o agricultură eficientă motiv pentru care, în opinia mea, sistemul de irigații este o prioritate națională. În cadrul filialei de Îmbunătățiri Funciare Dolj au avut loc lucrări de investiții in amenajările Nedeia-Măceșu și Sadova-Corabia.
Fermierii au beneficiat de apă pentru irigații, având la dispoziție peste 180 km de canal plin cu apă, pe toată perioada campaniei de irigații.
Există proiecte în faza DALI pentru amenajările Cetate-Galicea, Ghidici-Rast-Bistreț și Calafat-Băilești.
Pentru a revitaliza sectorul agricol local, consider că sunt necesare programe de instruire pentru fermieri: organizarea de cursuri și seminarii privind tehnici moderne de cultivare, utilizarea corectă a îngrășămintelor și rotația culturilor ar contribui la creșterea calității solului și a recoltelor, instruirea în utilizarea analizelor de sol și a tehnologiilor agricole pot ajuta fermierii să ia decizii informate.
Accesarea fondurilor europene și guvernamentale prin crearea unor centre de consultanță gratuite pentru fermieri și tineri în cadrul unităților de administrare teritoriale.
De asemenea, un real ajutor ar fi formarea de cooperative agricole care să permită fermierilor să colaboreze pentru achiziționarea de echipamente, vânzarea centralizată. Împreună, fermierii pot negocia mai bine prețurile și condițiile de vânzare cu marii distribuitori.
Crearea de centre de colectare și ambalare moderne ar permite fermierilor să-și vândă produsele într-un mod centralizat, asigurând condiții de depozitare și ambalare corespunzătoare. Acest lucru ar crește calitatea produselor și le-ar face mai atractive pentru marile lanțuri de magazine.
Susținerea cu sprijin tehnic și financiar a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare din Dăbuleni, specializată în culturi pe sol nisipos, poate aduce beneficii importante, prin recomandări privind culturile potrivite și cele mai bune practici agricole.
Crearea unui centru educațional pentru tinerii fermieri și studenți interesați de agricultură ar putea să le ofere acces la cunoștințe teoretice și practice despre agricultură modernă, agrotehnică, utilizarea dronelor în agricultură, tehnologii de irigare și altele.
Mă voi implica în aplicarea acestor proiecte, pentru că sunt interesată în mod direct de soarta fermierilor doljeni”.
Cod AEP: 11240002