„De când Sorin Grindeanu a preluat Ministerul Transporturilor, drumul de mare viteză Craiova-Lugoj, proiect major pentru Oltenia și Banat, scos după 30 de ani de la sertar de Cătălin Drulă, este sistematic sabotat. Din cele patru tronsoane, niciunul nu a fost contractat până în prezent”, acuză useriștii doljeni într-un comunicat remis presei.

Reamintim că în martie 2022, ministrul Grindeanu a anulat licitația de proiectare, acțiune ilegală constatată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor două luni mai târziu. Apoi, Grindeanu a decis, în aprilie 2022, lansarea unei noi licitații de proiectare împărțită în patru loturi, motivând „accelerarea” termenelor contractuale. Doar că accelerarea s-a transformat într-o veșnică amânare.

Pe primul sector, Filiași-Drobeta Turnu Severin, câștigătorul a fost desemnat în noiembrie, nu au fost depuse contestații, însă Compania de Drumuri, acuză useriștii, în loc să semneze contractul, s-a „supărat” pe câștigător și a decis să reevalueze ofertele și să aleagă un alt proiectant.

Pe tronsonul 2, Drobeta Turnu Severin-Domașnea, același câștigător a fost contestat și se așteaptă decizia CNSC. Pe următorul sector, Domașnea-Caransebeș, același câștigător a fost contestat, iar contestațiile admise, CNAIR fiind obligată să reevalueze oferta acestuia. Nu în ultimul rând, pe tronsonul 4, Caransebeș-Lugoj, nici până azi Compania de Drumuri nu a fost în stare să anunțe câștigătorul dintre ofertele depuse în iulie 2022.

„Acest tablou trist sumarizează moștenirea găunoasă pe care o lasă Sorin Grindeanu pe proiectul drumului de mare viteză Craiova-Lugoj. Lui nu-i mai pasă, fiindcă în câteva luni, la rocada guvernamentală, va lăsa în urmă doar un tablou pe peretele Ministerului Transporturilor. Însă sute de mii de cetățeni care circulă între Oltenia și Banat pe drumuri aglomerate și nesigure nu îl vor uita”, declară Horațiu Cosma, specialist în infrastructură și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în mandatul de ministru al lui Cătălin Drulă.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !