În această perioadă, polițiștii doljeni desfășoară acțiuni pentru verificarea respectării legislației de către cei care efectuează transporturi de persoane și mărfuri. Acțiunea face parte dintr-o serie derulată la nivel național de către Poliţa Română pentru verificarea transportului persoane și mărfuri.
În perioada 15-16 septembrie a.c., polițiștii doljeni au instituit 19 filtre rutiere la care au participat peste 150 de poliţişti de poliție rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, precum și 15 echipe canine.
În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 2 fapte penale, reprezentând infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, au fost aplicate 200 de sancţiuni în valoare de aproape 50.000 lei. Ca măsură complementară, polițiștii au reţinut 15 permise și au retras 13 certificate de înmatriculare auto.