Vineri, în jurul orei 18.00, o patrulă de jandarmi a fost sesizată pe strada Mirăslău că un elev este posibil să aibă asupra sa un cuțit. Jandarmii dde la Gruparea mobilă l-au identificat pe tânăr ca fiind M. Ionuț, în vârstă de 15 ani. În urma controlului corporal efectuat, asupra acestuia s-au găsit 3 cuțite de tip briceag, având dimensiuni cuprinse între 20 cm și 30 cm.
Fiind întrebat de ce le avea asupra sa, adolescentul a motivat că a luat cuțitele de la alți copii, care se jucau cu ele. De asemenea, tânărul a mai menționat faptul că, de aproximativ o lună, se simte amenințat de o anumită persoană și de aceea, a considerat că este necesar să aibă asupra sa ”ceva” cu ce să se apere.
Tânărul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase în sediul instituţiilor publice, faptă prevăzută la art. 372, alin (3) Cod Penal și sancționată cu inchisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă.
Au fost încheiate acte procedurale în acest sens, dosarul întocmit, precum și persoana în cauză fiind predate Secției 2 de Poliție Craiova pentru continuarea cercetărilor.