Muzeul de Artă Craiova vă invită joi 16 mai, ora 18:00 la deschiderea oficială a expoziției TĂCERI ARTICULATE a artistului MARCEL BUNEA. Evenimentul va include lansarea catalogului expoziției, ce cuprinde texte critice semnate de prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, prof. univ. dr. Adrian Guță, dar și un amplu interviu inițiat de curatorul Cătălin Davidescu, surprinzând aspecte ale evoluției gândirii artistice a lui Marcel Bunea.
TĂCERI ARTICULATE reflectă viziunea artistului despre pictură „ca realitate trans-substanțială, adânc imprimată în psihicul uman…”  și propune o distanțare de ceea ce, în mod generic, poate fi perceput ca Minimalism. Arta lui Marcel Bunea nu intenționează să „emoționeze… la modul primitiv ci să ne pună în situația de-a gândi asupra a ceea ce ne înconjoară și asupra a ceea ce este în noi, în străfundurile conștiinței noastre”. Artistul își definește demersul astfel: „Trans-substanțialismul desemnează constanta și obsesiva mea preocupare pentru ordinea spirituală… Prin ordine spirituală nu înțeleg neapărat reprezentare dogmatică și nici clasica plăcere retinală.”
Cătălin Davidescu, curator al expoziției, apreciază: „Tăceri articulate este un discurs exemplar asupra efortului spre perfecţiune şi a vârstei mature la care a ajuns arta lui Marcel Bunea,  fiind concepută intenţionat în contrast cu tendinţele heterodoxe actuale, care încercă să instaureze o viziune globalizatoare la nivelul limbajului vizual, dar mai ales al demersului teoretic. Artistul a ajuns acum într-un moment de relevare a concluziilor sale estetice, rezultat al unor cercetări de peste două decenii, materializate într-un număr impresionant de lucrări şi evenimente expoziţionale, în urma cărora a reuşit să-şi confirme sau să-şi restructureze, după caz, parte din ansamblul unui proiect vizual amplu şi deopotrivă riscant prin elitismul pe care acesta în mod deliberat îl presupune.
Încă de la debutul său furtunos cu ciclul „Nefârtaţilor” şi până la actualele forme geometrice, în pofida unei aparente discrepanţe stilistice, este relevată o coerenţă a gândirii sale artistice, care a trecut prin mai multe forme de expresie vizuală, pentru a se înţelege pe sine şi, nu în ultimul rând, pentru a se putea raporta permanent la un fenomen în mişcare, aşa cum este arta contemporană. ”
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 17 mai – 6 iulie 2019, în sălile de la parterul Palatului Jean Mihai,  de marți până duminică, orele 10: 00- 17:00. În prima zi de marți a fiecărei luni accesul publicului este gratuit.
Marcel Bunea (n. 1952)
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative (1982), iar în prezent este Director al Departamentului de Arte Plastice la Universitatea Națională de Arte București.
Din 1990 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, devenind Vicepreședinte al Filialei Pictură București (2008 – 2012), iar în prezent  este Membru în Consiliul de Conducere a Filialei de Pictură a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
strong>Expoziții personale ( selecție):
1986 – Expoziție personală de pictură „Nefârtații”, Galeria Orizont- Atelier 35, București.
1991 – „Între chemare și dispreț”, Acțiune multimedia, Galeria Etaj 3/4, Teatrul Național București.
1992 – „Arta fără frontiere”, Instalație și Performance în cadrul acțiunii culturale „Kunst in Oberen”, Waldstrasse, Karlsruhe, Germania.
1992 – “urNa scapa turma”, Instalație și acțiune multimedia, Galeria Orizont-Atelier 35, București.
1992 – „Pâinea și Vinul”, Acțiune multimedia, Galeria Etaj 3/4, Teatrul Național București.
1994 – „Vârsta politică”, Acțiune multimedia, Peluza din fața Teatrului Național București.
1994 – „Urmele exodului”, Acțiune interactivă, Sat Ponorâta, Jud. Maramureș, în cadrul expoziției anuale a Centrului Soros pentru Artă Contemporană, Muzeul Țăranului Român, București.
1999 -„Liniada”, Acțiune multimedia și expoziție de desen, Muzeul Literaturii Române, București.
2002 – Expoziție personală de pictură, Muzeul de Artă Vizuală, Galați.
2009 – Expozitie personală „Le ciel bleu de Bucarest”, Institutul Cultural Român, București
2013 – Expoziție personală de pictură „DOI”, Muzeul Național Brukenthal, Galeria de Artă Contemporană, Sibiu.
2014 – Expoziție personală de pictură „DOI”, Muzeul de Artă Timișoara.
2016 – Expoziție personală „Verfuhrung der Abstraktion”, Five Plus Art Gallery, Viena.
2017 – Expoziție personală de pictură „DOI”, Accademia di Romania, Roma
2017 – Expoziție personală de pictură „DOI”, Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal, Sibiu.
2018 – Expoziție personală „Noi coordonate ale abstracției-DOI/8”, Muzeul de Istorie „Al. Ștefulescu”, Tg. Jiu
2019 – Expoziție personală „Geometrii subiective”, Galeria Contemp, București
Premii ( selecție):
1981 – Premiul pentru pictură în cadrul Festivalului Institutelor de Artă.
1998 – Premiul pentru secțiunea „Spațiu activ și interactiv (Instalație ) în cadrul Salonu­lui de Artă București.
2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer acordat de Președinția României.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !