Propunerea Comisiei Europene de a transforma agenţia Frontex într-un organism european comun de pază a frontierelor și a coastelor, care ar putea interveni în cazuri urgente chiar și fără aprobarea țării în cauză a fost salutată, într-o dezbatere desfăşurată marţi în plenul Parlamentului European, la care au participat şi prim-vicepreședinte Comisiei Europene, Frans Timmermans și comisarul Dimitris Avramopoulos.
Managementul frontierelor externe ale UE ar trebui să fie guvernat de principiile interesului şi responsabilităţilor comune ale statelor membre și a Uniunii Europene, a declarat Frans Timmermans.
De asemenea, Comisia a propus crearea unui Birou european de returnare în cadrul noii agenții. În situații de urgență, echipele europene de intervenție rapidă pentru returnare ar putea fi utilizate, fie la cererea unui stat membru, fie printr-o decizie a UE. „Nimic nu se poate întâmpla fără cooperarea lor, și propunerea noastră este un răspuns european la o problema europeană”, a declarat comisarul Avramopoulos.
Deputaţii grupului PPE au susținut ideea unui management integrat al frontierelor externe, în scopul gestionării eficiente a migraţiei şi pentru a asigura un nivel ridicat de siguranţă internă în cadrul UE. O opinie similară au exprimat membri ai Grupului ALDE, care au îndemnat statele membre să transfere o parte din responsabilitate către UE, pentru a oferi mai multă siguranță cetățenilor.
Deputaţii S&D au salutat în principiu ideea Comisiei, dar au solicitat mai multe garanții în ceea ce privește drepturile fundamentale și suveranitatea națională. Membrii ECR au declarat că UE ar trebui să primească dreptul să acționeze atunci când statele membre nu cer ajutor, deşi ar putea fi în situaţia în care nu îşi pot proteja frontierele.
Deputaţii din ambele grupuri GUE/NGL şi Verzi/EFA au spus că măsurile de securitate nu trebuie să submineze dreptul solicitanților de azil de a căuta protecție prin canale legale și sigure.
Deputaţii din EFDD şi ENF au respins ideea unei forțe de intervenție comună ca o extindere a competențelor UE, spunând că fiecarui stat membru ar trebui să i se permită să-şi protejeze propriile frontiere.