Aproximativ 100 de polițiști și polițiști de penitenciare protestează, la această oră, în Piața Prefecturii din Craiova. Aceștia sunt membri ai SIDEPOL, SPD, SNPPC, SPMV, SED LEX și SNPP. „Suntem revoltați fiindcă ne furați”, „Noi respectăm legea, voi de ce n u o faceți?” sau „Doar ne-ați exploatat, banii nu ne-ați dat!” sunt doar câteva din nemulțumirile strigate de către polițiști.
„Protestul de astăzi este cauzat de faptul că nu se respectă legea. Suntem în stradă pentru că suntem furați. Cineva ne baga mâna în buzunar, ne ia 100 lei, își oprește 20 lei și ne pune înapoi spunând că este pentru binele nostru. Acum, tăierile se numesc înghețări. Nu putem, din 2009, să așteptăm să fim plătiți ți noi pe salariul minim, iar acum, după 4 ani de la momentul 2017, când ne-au spus că o să intrăm și noi în rând cu lumea, să ne spună domnul Cîțu că nu mai are bani, deși în această clădire sunt domni care iau sporul COVID. Siguranța și ordinea publică au ajuns un fel de Cenușăreasa a tuturor. Nu suntem o prioritate pentru nimeni”, a declarat Elvis Măceșanu, reprezentantul SPD.
Pentru luni sunt anunțate proteste în toata țara. „Am așteptat cuminți, la rând, să primim acea majorare pe care trebui a să o luăm cu toții. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru. În schimb, au primit bugetarii din clădirea din spatele meu (Prefectura Dolj – n.n.). Noi am preluat persoanele venite în țară de la graniță, i-am însoțit la casele lor și i-am controlat daca respectă legea. Ne-am confruntat cu persoane confirmate ca fiind infectate cu COVID, în schimb, alții au beneficiat de sporuri. Nouă ne-au spus că nu mai au bani, uitând că legea ar trebui să fie aceeași pentru toți”, a precizat, la rândul său, Gabriel Gîrniță, liderul SIDEPOL Dolj.
La protest au participat și foști polițiști care se plâng de înghețarea punctului de pensie.