Asociaţia Specialiştilor în Confidentialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) şi Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private din Republica Moldova, lansează în premieră un studiu comparativ ce are drept scop evaluarea gradului de conştientizare în rândul persoanelor fizice (vizate) a importanţei datelor cu caracter personal.
Rezultatele studiului vor fi publicate pe site-ul Asociaţiilor (www.ascpd.ro şi www.privacy.md ) la data de 01.03.2019 și vor sta la baza proiectelor comune, destinate activităţilor de sensibilizare şi mobilizare a populaţiei, privind drepturile garantate de Regulamentul (UE) general privind protecţia datelor personale ( Regulamentul UE2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date) şi Protocolul de modificare a Convenției Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (Convenția 108).
Acest proiect de cercetare este prima activitate lansată de ambele Asociaţii, desfăşurată simultan în Republica Moldova şi România, de la încheierea Acordului de Cooperare dintre acestea, la 28 ianuarie 2019. Parteneriatul încheiat dintre ambele Asociaţii, constituie o recunoaştere a eforturilor comune în vederea respectării angajamentelor de promovare a valorilor europene şi a democraţiei participative în România şi Republica Moldova, în spiritul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private.
Invităm persoanele fizice interesate să completeze chestionarul, in funcție de țara de domiciliu.
LINK Chestionar România: https://goo.gl/forms/Pfgxbd7QzfkpHc4C3
LINK Chestionar Republica Moldova: https://goo.gl/forms/HOLarqZFyY2UhcUV2

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !