Studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea Jandarmi, anul I şi anul II, se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj pentru a desfăşura stagiul de practică, în perioada 10.02 – 08.03.2020.
Cei 12 studenţi urmează să fie coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori – jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa stagiului de practică.
Conducerea I.J.J. Dolj le-a prezentat tinerilor studenţi aspecte legate de specificul unităţii, atribuţiile, programul şi misiunile desfăşurate de jandarmii doljeni în zona de competenţă teritorială.
Viitorii ofiţeri au fost repartizaţi în misiuni de ordine publică şi misiuni de pază şi protecţie instituţională pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs şi pentru a cunoaşte şi a-şi însuşi cât mai bine aspectele legate de munca de jandarm urmând ca la sfârşitul perioadei, fiecare să fie evaluat asupra modului de desfăşurare a stagiului de practică.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !