Scrisoarea deschisă a celor cinci Președinți de Consilii Judeţene din regiunea Olteniei reprezintă o tentativă patetică de mascare a neperformanței Guvernelor PSD în materie de dezvoltare a infrastructurii de transport.
Revolta celor cinci Președinți de Consilii Judeţene din regiunea Olteniei în legătură cu excluderea acestei zone de pe lista proiectelor finanțate prin Programul Național de Reziliență și Redresare este cel mai fals și cinic demers pe care puteau să îl inițieze aceşti vajnici membri PSD în legătura cu o temă care nu îi avantajează deloc- dezvoltarea infrastructurii de transport din România.
Demagogia acestui apel este evidentă dacă ne raportăm la neperformanțele înregistrate de către PSD la acest capitol în cei 8 ani de guvernare, în care au menținut în izolare întreaga regiune prin nepromovarea de proiecte viabile de dezvoltare a infrastructurii rutiere de transport.
De fapt lipsa lor de viziune și de implicare în promovarea de proiecte solide si mature a condamnat la subdezvoltare tocmai aceste 5 județe iar pentru acest lucru ar trebui să își ceară scuze public tuturor cetățenilor din această regiune.
Astfel de exerciții ieftine de imagine nu fac decât să îi afunde mai mult în ridicol pentru că ei sunt principalii responsabili pentru slaba dezvoltare economică a celor cinci județene și pentru faptul că proiectele de transport care vizează regiunea de sud-vest a României înregistrează întârzieri în implementare.
Faptul că avem prins în Bugetul pe anul 2021 alocarea a 20 de milioane de lei pentru finanțarea studiului de fezabilitate pentru construcția drumului de mare viteză Lugoj-Craiova –Calafat este în primul rând meritul acestui Guvern. Am fi putut vorbi despre proiectarea și construcția din fonduri europene a acestui obiectiv major de infrastructură pentru zona de Sud-Vest a României, dacă guvernele PSD ar fi parcurs etapa studiului de fezabilitate și am fi avut un proiect matur care să fie inclus pe lista PNRR sau POT. Acest obiectiv se va realiza datorită implicării acestui guvern și asta fără ca PSD să fi avut o contribuție la materializarea lui.
Faptul că vorbim despre finalizarea în acest an, a primului segment din Drumul expres Craiova- Pitesti, tronsonul 2, cu cele două variante de ocolire de la Balș și Slatina reprezintă o promisiune îndeplinită, fiind vorba despre un proiect pentru care piatra de temelie s-a pus tot într-o guvernare liberală. Mai mult, să nu uităm de cei peste 700 de milioane de euro care au fost aprobaţi de către Comisia Europeană în acest an pentru implementarea acestui proiect de infrastructură rutieră.
Pentru regiunea Olteniei, concretizarea acestor proiecte majore de infrastructură se datorează implicării Guvernelor liberale și reprezintă o premisă importantă pentru dezvoltarea economică a zonei.
Așadar, fapte nu vorbe, domnilor de la PSD! Concluzia este doar una în ceea ce vă privește – PSD a exclus prin politicile sale falimentare de transport regiunea de Sud-Vest a României de la șansa finanțării europene și a creșterii durabile!