Lucrările pentru reabilitarea și consolidarea corpului central al Colegiului Național ”Carol I” Craiova și a Operei Române Craiova sunt în plină desfășurare!
„În cadrul acestui proiect, abordăm cu grijă fiecare detaliu pentru a asigura nu doar restabilirea splendorii arhitecturale, ci și adaptarea la cerințele moderne de siguranță și funcționalitate”, se arată într-un comunicat al SC Erbașu publicat pe o rețea de socializare.
Lucrările prevăzute în cadrul acestui contract cuprind:
▪️ reabilitarea și consolidarea corpului central;
▪️ eliminarea riscului seismic structural al clădirilor;
▪️ intervenții la nivelul instalațiilor și finisajelor;
▪️ restaurare elementelor decorative arhitecturale;
▪️ lucrări de conservare și restaurare a picturilor, a treptelor și balustradelor scărilor monumentale din foyerul operei și din holul de onoare al colegiului;
▪️ realizarea unor spații suplimentare pentru depozitarea decorurilor;
▪️ îmbunătățirea acusticii sălii de spectacole și a izolării fonice;
▪️ modernizarea mecanicii de șcenă și a iluminatului tehnologic;
▪️ intervenții pentru introducerea sistemului de ventilare și climatizare a sălii de spectacole.