Sectorul Învăţământ, Activităţi cu Tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, alături de Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor”, filiala Craiova, şi Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova au organizat sâmbătă, 15 mai, o serie de acţiuni caritabile, îndreptate către mai multe familii aflate în dificultate, din localităţile Gogoşiţa, Botoşeşti – Paia şi Rojişte, judeţul Dolj. Cu acest prilej, a fost marcată Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită în data de 15 mai. Astfel, cu ajutorul preoţilor parohi, Pr. Bogdan Ştefan Băcescu, de la Parohia Botoşeşti – Paia, Pr. Bogdan Nedelcu, de la Parohia Urdiniţa, cât şi a voluntarilor de la Parohia Brânduşa din Craiova, au fost dăruite alimente neperisabile, precum ulei, zahăr, conserve, cât şi fructe şi legume pentru 10 familii aflate în dificultate, printre care familii cu mai mulţi copii, familii cu o situaţie materială precară şi copii cu părinţi plecaţi în străinătate.

„Ziua de 15 mai a fost declarată Ziua Internaţională a Familiei, eveniment care reflectă importanţa pe care comunitatea o acordă familiilor, cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei. Fundaţia «Societatea Ortodoxă a Femeilor» din Craiova s-a implicat încă de la înfiinţare în ajutorarea şi susţinerea familiilor cu mulţi copii şi a familiilor monoparentale. Cu atât mai mult, în condiţiile pandemiei, Fundaţia încearcă să fie alături de persoanele aflate în dificultate, aflate în nevoi de ordin material sau social. Această acţiune a noastră vine în întâmpinarea sărbătorii Duminica Mironosiţelor Femei, ziua de cinstire a femeilor creştine, femei care au ştiut în orice condiţii să ţină aprinsă flacăra credinţei, care au ştiut să aducă pace şi bucurie sfântă în familiile lor, care au susţinut educaţia religioasă a copiilor şi care cultivă iubirea milostivă faţă de toţi oamenii suferinzi”, a subliniat Adriana Bursuc, preşedinta Fundaţiei „Societatea Ortodoxă a Femeilor”, filiala Craiova.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !