La Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22),  continuă cel de-al treilea sezon al Stagiunii de colecție, partea a proiectului ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 București, prin Centrul Cultural Sector 1.
Pentru prima dată în actuala stagiune, publicul va fi invitat să se bucure de lumea sonoră fascinantă a armoniilor și improvizațiilor jazzistice. Evenimentul va avea loc luni, 25 februarie 2019, de la ora 17,30, iar protagoniști sunt vocalista Marta Popovici și trupa On the Fly.
Dintre documentele propuse în cadrul expoziției adiacente de partituri cu semnificații istorice, se evidențiază: volumul „22 teme Jazz” de Johnny Răducanu, apărut la Editura Muzicală, în 1984, care deţine un citat din Nichita Stănescu şi autograful acestuia. Pot fi regăsite temele lucrărilor: Jocul ţambalelor, Cenad Blues sau La Viziru.
Volumul „Utwory Jazzowe na Fortepian” (Melodii de jazz pentru pian), apărut în 1963 la Polskie Wydawnictwo Muzyczne (Editura Poloneză de Muzică), aduce în prim-plan  lucrările a patru interpreţi şi compozitori polonezi de jazz: saxofonistul şi pianistul Wojciech Karolak, compozitorul şi pianistul Krzysztof Sadowski, compozitorul şi muzicologul Andrzej Trzaskowski şi saxofonistul, pianistul şi compozitorul Jan „Ptaszyn” Wróblewski. Drepturile de autor aparţin SESAC (Society of European Stage Authors and Composers) New York.
„Teme de Jazz – compozitori români”, este o culegere realizaţă de Alexandru Şipa, cu un cuvânt introductiv al acestuia. În acest volum s-au reunit 17 autori, nume mari în muzica de jazz autohtonă, printre care: Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Marius Popp, Capriel şi Garbis Dedeian, Radu Goldiş, George Natsis.
Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fi Raluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !