Parohia Işalniţa din judeţul Dolj a implementat săptămâna aceasta etapa finală a proiectului „Solidaritate în vremuri de încercare”, pentru sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, din Parohia Urzicuţa. Astfel, în cursul acestei săptămâni, preoţii implicaţi în proiect, părintele Alexandru Badea, de la Parohia Işalniţa, părintele Daniel Ţenea, de la Parohia Urzicuţa, alături de mai mulţi credincioşi care au sprijinit această acţiune au dăruit persoanelor aflate în nevoie pachete cu produse neperisabile şi măşti de protecţie. „În acest proiect am ales să venim în sprijinul familiilor şi persoanelor cu o situaţie financiară precară. Această acţiune s-a desfăşurat având alături de noi membrii Consiliului Parohial al Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi pe Pr. Alexandru Badea, cu care am mers împreună la mai multe familii nevoiaşe, credincioşi bolnavi sau imobilizaţi la pat, bătrâni fără vreun aparţinător, din cadrul Parohiei Urzicuţa, dăruindu-le pachete cu alimente neperisabile şi măşti de protecţie. Această acțiune a fost un moment de suflet, în care credincioşii care au făcut posibilă această acţiune caritabilă şi-au dat seama ce înseamnă să daruieşti, să primeşti şi să fii alături de cei nevoiaşi. Aducem mulţumiri deosebite credincioşilor Parohiei Işalniţa şi tuturor celor care ne-au sprijinit în această acţiune”, a subliniat părintele Daniel Ţenea, paroh al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Urzicuţa.
Părintele Badea Alexandru, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Işalniţa, a precizat faptul că prima ediţie a proiectului a avut loc la începutul anului 2020. „În această perioadă, în mod deosebit, am vorbit credincioşilor din Grupul parohial şi voluntarilor despre importanța milosteniei, mai ales în timpul Postului Mare. Ne-am propus să strângem fonduri pentru a ajuta oamenii aflați în dificultate, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Urzicuța, campanie care a avut loc până în Duminica Ortodoxiei. Sperăm ca pe viitor acest proiect să aibă continuitate! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate aceste acțiuni, enoriașilor implicați, precum și preoților care au făcut ca acest proiect să prindă viaţă”, a adăugat părintele Badea Alexandru, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Işalniţa.