Într-o rezoluție votată miercuri, Parlamentul a cerut mai multe eforturi pentru a pune capăt discriminării, discursurilor instigatoare la ură și infracțiunilor motivate de ură împotriva romilor, precum și pentru a recunoaște ziua de 2 august ca zi de comemorare a holocaustului rom, în amintirea genocidului rom din Al Doilea Război Mondial.
În rezoluție, deputații își exprimă ”îngrijorarea profundă privind apariția unui curent împotriva romilor, care se manifestă printre altele printr-o retorică împotriva lor și prin acte de violență în Europa.”
Curentul împotriva romilor este ”incompatibil cu normele și valorile Uniunii Europene” și ”reprezintă un obstacol major în calea integrării sociale de succes a romilor”, subliniază deputații, cerând statelor membre să implementeze efectiv Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică pentru ”a preveni și elimina discriminarea împotriva romilor, mai ales în privința locurilor de muncă, educației și accesului la locuințe.”
Parlamentul recunoaște realitatea istorică a genocidului rom din Al Doilea Război Mondial, precum și alte forme de persecuție, cum ar fi deportările și internările forțate, cerând statelor membre să facă la fel. Conform estimărilor, cel puțin jumătate de milion de romi au fost exterminați de regimul nazist și de alte regimuri și aliații acestora, iar în unele state, a fost asasinată peste 80% din populația romă.
În noaptea de 2-3 august 1944, 2897 romi, mai ales femei, copii și bătrâni, au fost asasinați în lagărul de romi de la Auschwitz-Birkenau. Pentru a comemora această atrocitate și victimele genocidului, 2 august ar trebui să fie recunoscută drept ”Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor”, mai spun deputații.
Romii sunt cea mai mare minoritate etnică a Europei. Este estimat că în Europa trăiesc între 10 și 12 milioane, inclusiv aproximativ șase milioane în UE. Ziua Internațională a Romilor a fost sărbătorită la 8 aprilie.