Așa cum anunțam în ediția noastră de ieri, în Filiași sunt două focare de infecție cu noul coronavirus. Daca ieri se știa numai despre 16 infectați la Căminul pentru persoane cu dizabilități.  Autorităţile se declară neputincioase, acuză lipsa de personal și își arată uimirea față de „rapiditatea infectării persoanelor”.

„Situaţia nu este una bună, potrivit ultimelor raportări. Avem 63 de rezidenţi infectaţi dintr-un număr de 81 și la un numpr de 20 cadre medicale infectate din 121 câte sunt în total. Am aflat despre această situaţie de aseară. Am discutat cu DSP Dolj, am cerut o anchetă epidemiologică şi am solicitat să vină Inspecţia Sanitară din cadrul DSP Dolj pentru a se stabili cauzele care au dus la acest număr mare de infectări în acest cămin. Până la sfârşitul lunii iulie, numărul cazurilor era zero. Nu ştiu ce s-a întâmplat în două săptămâni”, a declarat Nicușor Roșca, prefectul judeţului Dolj.

Direcția de Sănătate Publică spune că … nu-și explică!!!! Acuză personalul puțin și dau vina pe … alții. Cum au ținut situația sub control nu pot să explice. Între ăăăă și îîîîî și „suntem puțini” nu pare a mai fi loc de nimic. Ba, mai mult la atÂtea luni de la declararea stării de urgență, pe 15 martie, abia ASTĂZI (!!!) au constatat … că personalul NU SE SPĂLA CORECT PE MÂINI!!!!

„Am constatat cantităţi insuficiente de materiale de protecţie şi de substanţe biocide. Am mai observat nerespectarea de către personal a regulilor de evitare a recontaminării. De asemenea, nu au fost respectate nici măsurile de distanţare socială. Am sancţionat cu avertisment cei doi medici, din fiecare centru, unul la Sfântul Nectarie, celălalt la Sfântul Dimitrie şi am aplicat o amendă coordonatorului comun al celor două centre”, a spus unul dintre inspectorii prezenţi, marţi, la control.

Acesta a anunțat că vor reveni în cele două unităţi, peste 48 de ore, întrucât sunt necesare o serie de măsuri pentru redresarea imediată a situației. Cele două unități din Filiași se află în subordimea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dolj.

Situația din cele două centre rezidențiale a determinat Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași să deschidă dosar de cercetare penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi a fost înregistrat ia data de 18.08.2020 un dosar penal având ca obiect infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută şi pedepsita de art. 352 din Codul Penal.

Astfel, ia data de 18.08.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la nivelul Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie „Sfântul Dumitru” Filiaşi a avut loc o răspândire a virusului SARS-Cov-2, în prezent fiind confirmaţi 23 de salariaţi şi 63 de beneficiari ca purtători ai acestui virus.

Totodată, la data de 18.08.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 din Codul Penal.

Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de vinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !