Scrisoare deschisă Domnului Președinte KLAUS IOHANNIS
Domnule Președinte,
Sindicatul Național al Gărzii de Mediu se află în pragul Grevei Generale pe termen nelimitat. Ne-a ajuns umilința la os!
Vă scriem cu speranța că veți înțelege corect demersul nostru. Cu încrederea că veți ajuta instituțional ca Garda Națională de Mediu să fie, măcar acum în al 12-lea ceas, repusă cu adevărat în funcțiune. Așa cum de altfel ați spus-o chiar dumneavoastră public în ziua de 5 decembrie 2019. Zi în care ați mai afirmat: ”Eu sunt, de când mă știu, un adept al protejării unui mediu curat și sănătos. Nu am de gând să mă schimb de dragul unora sau al altora”
Fiți, așadar, domnule Președinte, apărătorul celor care apără dreptul constituțional al românilor la un mediu sănătos!
Sănătatea mediului este în 2021 într-un mare pericol. Infracționalitatea de mediu crește alarmant. Mijloacele celor care fac infracțiuni de mediu, în special în zona transportului de deșeuri ilegale, dar nu numai, devin tot mai sofisticate.
Noi, angajații Gărzii Naționale de Mediu, puțini la număr și slab motivați, nu mai facem față multiplelor însărcinări. Ni se reproșează degeaba că nu acționăm în același timp, în toate punctele vulnerabile, dar cum să facem acest lucru cu 450 de comisari din care 30 ies la pensie în curând, unii și-au dat demisia, iar alții sunt pe punctul să o facă?!?
Cum să acționăm non stop în 42 de județe plus Municipiul București și Rezervația Biosfera Deltei Dunării, cu 5 – 15 de comisari pe județ, ceea ce înseamnă un comisar la aproximativ 40 000 de locuitori, respectiv 1 comisar pe 530 de kmp. Iar în București cu 2 comisari pe sector, adică 2 comisari la o populație de 300 000 – 400 000 locuitori?!?
Suntem tot mai încărcați cu misiuni tot mai specializate, inclusiv din zona de activitate a altor instituții fără a primi instrumente de acțiune pe măsură și o salarizare măcar la nivelul acestor instituții!
Legea nr. 56/2018 ne nominalizează alături de instituții fundamentale ale statului român (Poliţia Română; Poliţia de Frontieră Română; Direcţia Generală de Protecţie Internă; Inspectoratul General pentru Imigrări; Jandarmeria Română; Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Public, Instanţele judecătoreşti; Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor) în prima linie a luptei cu grupări infracționale specializate în operaţiuni ilegale cu substanţe chimice periculoase şi deşeuri, atât la nivel naţional cât mai ales la nivel internaţional, operațiuni care aduc grave prejudicii mediului. Primim in baza acestei legi responsabilităţi sporite, mai ales pe un palier care ține de securitatea naţională în domeniul mediului, de exemplu, conlucrarea cu Europol şi cu Interpol.
Toate acestea în schimbul unei salarizări derizorii!
Suntem ținuți de patru ani la un nivel de remunerare profund inechitabil. Și în interiorul instituției și în raport cu toate celelalte instituții de inspecție și control. Salariul mediu în GNM este mult sub nivelul salariului mediu net pe economie!!!
Un comisar care ia un salariu de cca 2500 de lei nu are nici cea mai mică autoritate atunci când controlează agenți economici cu milioane de euro cifre de afaceri. Ni se cere să prestăm serviciul de permanență, dar ni se refuză considerarea acestuia ca timp de muncă și recompensarea lui ca atare. Nu avem laboratoare specializate nici acum la GNM. Nu avem nici un fel de protecţie instituţională, asistenţă juridică, consiliere psihologică, asigurări medicale generale măcar pentru contaminările biologice/bacteriologice, chimice, radiologice.
Ni se tot spune că Garda Națională de Mediu va fi alături de Poliția de Frontieră cea mai importantă instituție în bătălia contra traficului de deșeuri, dar faptele care să susțină aceste declarații întârzie mereu să apară! Chiar nu poate fi găsită o soluție de exceptare de la înghețarea salariilor și pentru angajații Gărzii Naționale de Mediu?! Și munca noastră e una de linia întâi, plină de responsabilități, dar și plină de pericole!
Cine are interesul să lase cale liberă celor care prejudiciază mediul și, în acest fel, sănătatea publică, ținând GNM într-o stare de subfinanțare cronică??!
Chiar nu se înțelege că prejudiciul adus statului și societății de către cei care fac infracțiuni de mediu, tot mai multe și tot mai grave, e de sute de ori, poate de mii de ori mai mare decât resursele bugetare care ar trebui alocate pentru o salarizare echitabilă și corectă a angajaților GNM, pentru finanțarea adecvată a acestei instituții!?
Domnule Președinte,
Ați mai spus pe 5 iunie anul acesta că “avem o țară frumoasă, dar plină în nenumărate locuri cu deșeuri”. Cum facem să avem o țară frumoasă fără deșeuri, cu aer, soluri și ape curate, cu o economie circulară performantă, cu păduri regenerate, cu arii naturale și biodiversitate în mod real protejate?!
Nu mai putem da timpul înapoi, dar haideți să facem ceea ce trebuie făcut măcar de acum înainte.
Protecția mediului ESTE o chestiune de siguranță națională! Sunteți Președintele Consiliului Suprem de Apărare al Țării!
E nevoie în România de o regândire rapidă a schemei de luptă împotriva criminalităţii de mediu, în care Garda Naţională de Mediu să aibă un rol cu adevărat central. Asta înseamnă: atribuții clare, un statut al comisarului de mediu, salarizare corespunzătoare, personal suficient, formare profesională permanentă (de cinci ani niciun leu investit în formarea noastră profesională!), suport logistic și de expertiză, asistență juridică și psihologică pe măsură.
Nu cerem privilegii, domnule Președinte! Vrem să ne facem treaba eficient în slujba interesului public. Vrem sa avem respectul cuvenit angajamentului profesional pe care ni l-am asumat, acela de a fi în prima linie a bătăliei pentru un viitor curat!
Cu speranța că ne-am facut bine înțeleși,
Vă asigurăm de considerația noastră,
În numele colegilor noștri,
Valentin Neagoe
Președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu