Sezonul taberelor școlare este în plină desfășurare, iar interesul pentru acestea se află pe o pantă ascendentă în ultimii ani. Firesc se nasc mai multe întrebări, dar uneori nu sunt puse în ordinea corectă. De ce să trimit copilul în tabără? S-a răspuns pe larg și este evident că taberele specializate pentru o anumită activitate sunt mult mai folositoare. Ce să-i pun în bagaj? De cele mai multe ori copilul este încărcat mai mult decât trebuie. Cu cine să-l trimit? Aceasta este o întrebare care s-a pus mai puțin, deși ar trebui să fie prima. Dacă nu împrumutăm mașina oricui, nu oferim cheile de la casă unui străin, atunci este clar că, mai ales, în ceea ce privește vacanța copilului atenția trebuie să fie la cele mai ridicate cote.
Un consultant educațional oferă exact ceea ce așteaptă un părinte ca să poată sta liniștit atunci când copilul său este în vacanță.
Alegerea furnizorului de tabere în străinătate
Pentru a ajunge la un partener serios este bine să fie urmați câțiva pași simpli pentru a evita durerile de cap ulterioare. Primul pas, important și simplu de făcut, căutarea pe internet. Există o ofertă și un ofertant. Aflăm astfel cine este, cât de prezent este în mediul online, care sunt părerile celor care au colaborat cu respectivul, ce nemulțumiri există, dacă există.
De asemenea, este foarte important de aflat de cât timp organizează tabere instituția respectivă. O companie care se află de mai mulți ani pe piață oferă un plus de încredere. Cine sunt partenerii acesteia, de asemenea reprezintă o chestiune foarte importantă. După ce informațiile se acumulează se poate face inclusiv o comparație cu alte oferte, iar abia apoi este cazul să facem pasul următor, contactarea organizatorului. Viteza de răspuns reprezintă un alt indicator important, câte amănunte oferă, ce sfaturi. O tabără focusată pentru o anumită activitate, mai ales în zona educațională, nu poate fi organizată de oricine, și aici trebuie atenție sporită. Cel mai indicat ar fi pentru părinte ca, împreună cu copilul, să aleagă o astfel de edutabără, pentru că acest tip combină cel mai eficient activitățile recreative cu cele de învățare, fie că vorbim de limbi străine sau alte materii. În final, după ce este aleasă tabăra și după ce am primit toate asigurările necesare, datele contractului trebuiesc parcurse cu atenție, pentru a fi evitată orice capcană sau nemulțumire ulterioară.
După ce am lămurit această chestiune trecem la următorul pas, al pregătirii copilului.
Pregătirea pentru o EduTabără
Pregătirea pentru plecarea copilului într-o edutabără în străinătate implică un grad ridicat de emoţii. Cu siguranţă, o edutabără contribuie mult la dezvoltarea copilului, pe toate planurile. Se va întoarce mai independent, mai sigur pe el, cu orizonturile larg deschise şi cu multă lejeritate în utilizarea limbii străine studiate, mulţi prieteni noi şi cu foarte multe poveşti.
Ca totul să meargă strună, un consultant educațional rămâne alături de părinți pe întreg parcursul edutaberei, fiind alături pentru orice situație și punând la dispoziție un contact pentru urgențe, disponibil 24/7. În plus, fiecare familie trebuie să primească un ghid cu sfaturi, care are la baza experiența acumulată de-a lungul anilor de către organizator în relația cu părinții, copiii și instituțiile cu care colaborează.
Câteva răspunsuri la întrebările părinților de la consultanții educaționali IntegralEdu
Copilul meu va fi în siguranţă acolo unde va merge?
Siguranţa copilului trebuie pusă mai presus de orice. Regulile de călătorie în cazul minorilor care părăsesc singuri teritoriul României sunt foarte clar stabilite, aceştia fiind însoţiţi pe toată durata călătoriei, de la check-in, până la punctul de întâlnire cu persoană responsabilă de efectuarea transferului de la aeroport la campus/familia gazda (inclusiv pe perioada escalelor, dacă este cazul).
Toată călătoria este programată din timp, iar un consultant educațional alocat are toate informaţiile necesare şi vă poate descrie detaliat cum va decurge aceasta. În campusuri şi şcoli există personal responsabil de bunăstarea copiilor pe perioada activităţilor şi excursiilor şi de bunul mers al lucrurilor.
Ce să adaug în bagajul copilului meu?
Tendinţa este că părinţii să îşi imagineze toate scenariile posibile de vreme, de împrejurări, şi să facă bagajul în consecinţă. Însă, pentru a fi uşor de transportat şi gestionat de către copil, este bine să fie urmate indicaţiile organizatorului din ghidul elaborat de acesta, oferit de organizator, împreună cu kit-ul de călătorie (bilete de avion, documente necesare pentru perioada călătoriei, contacte necesare în caz de orice). Un lucru esenţial de adăugat în bagaj este o listă cu tot ce conţine bagajul.
Cum se va desfăşura călătoria?
În general, înainte de plecare, sunt organizate instructaje de grup (travel kit meetings) în birourile organizatorului. Consultanții educaționali vor clarifica toate aspectele cu privire la călătorie şi desfăşurarea taberei. În cazul programelor organizate de IntegralEdu, toţi copiii vor primi tricoul verde IntegralEdu (pe care îl vor purta pe perioada zborurilor pentru a fi uşor reperaţi în aeroport), kit-ul de călătorie cu documentele necesare, cu etichete pentru bagaje şi multe altele.
Ce se întâmplă în cazul în care copilului i se face dor de părinţi?
Tuturor copiilor li se face dor de părinţi şi îşi manifestă dorul mai ales în primele zile ale unei tabere. Totul până se integrează, îşi fac prieteni şi ajung să se implice cu totul în activităţile desfăşurate. De-a lungul celor 27 de ani de experiență intrernațională a IntegralEdu, consultanţii au observat că frecvența apelurilor telefonice ale copiilor către părinţi scade semnificativ pe parcursul taberei, iar acesta este un semn bun întotdeauna. Aşa cum spune proverbul englezesc, No news is good news.
Desigur întrebările sunt multe, dar foarte multe răspunsuri se găsesc în ghidul Sfaturi pentru părinţi, pe care organizatorul ar trebui să îl ofere tuturor părinţilor ai căror copii pleacă într-o tabără în străinătate. Aceste ghiduri conțin inclusiv informaţii practice şi punctuale cu privire la conţinutul bagajului, bani şi valori, experienţa călătoriei, desfăşurarea taberei, dar și despre mersul lucrurilor în campus şi familie gazdă, reguli interne, comunicarea cu familia, informaţii de ordin medical şi multe altele.
O vacanță liniștită, fără evenimente neplăcute se construiește migălos, cu toate detaliile puse la punct. Un partener serios este întotdeauna atent la detalii.