În perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Regional Poliție Transporturi Craiova, desfășoară o campanie de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare – ”Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, în baza unui parteneriat între Poliția Română, CFR călători și Mercury 360.
O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi).
Este important de știut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.
Campania se derulează la nivel național și are ca scop informarea și conștientizarea populației cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și forme de conduită în incinta stațiilor CF, triaje și zonele adiacente.
Vagon personalizat cu însemnele campaniei
În perioada 19 octombrie – 8 noiembrie 2020, vagonul va fi atașat unui tren de pe ruta București-Timișoara, iar polițiștii de prevenire și transporturi vor discuta cu adolescenți și tineri, astfel încât aceștia să înțelegă riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectă regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.
În cursul acestei zile, a fost lansată Campania ”Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” în Gara Craiova, urmând ca aceasta să se defășoare pe toate liniile CFR de la nivelul județului.
Pe parcursul activității, pentru ca mesajul campaniei să fie mai ușor înțeles, tinerii au fost îndrumați să scaneze un cod QR, inscripționat pe flyere, ce permite vizualizarea unui material video care prezintă, în mod simbolic, efectele electrocutării asupra a trei emoticoane.
Pentru a fi în siguranță în zona căilor ferate, polițiștii recomandă cetăţenilor:
– să se asigure la traversarea căii ferate!
– să traverseze calea ferată doar prin locurile special amenajate!
– să nu permită copiilor să se joace în zona de siguranță a căii ferate!