Consiliul Județean Dolj a atras fonduri europene pentru un proiect cu valoarea totală de 9,5 milioane de euro, depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, prin care va fi modernizat un tronson din drumul județean 561B Segarcea – Zăval. „De curând, am semnat documentele prin care obținem finanțare pentru un proiect de colaborare transfrontalieră cu parteneri din țara vecină, un demers care vizează modernizarea unui tronson de peste 12 kilometri din drumul DJ 561B Segarcea – Zăval și pe care ni l-am dorit foarte mult. Practic, această porțiune de șosea continuă o inițiativă pe care am lansat-o în urmă cu câțiva ani și care va permite accesul mai facil către sudul județului, către portul și punctul de trecere a frontierei din Bechet. Modernizarea acestui tronson, care pornește din comuna Valea Stanciului și ajunge în satul Padea, din comuna Drănic, înseamnă o investiție de 6,5 milioane de euro. Ultimul sector de drum, cel dintre Padea și Segarcea, și el în lungime de 12 kilometri, ar putea fi abordat în perioada următoare, tot prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a precizat că, „dacă ar fi să ne rezumăm la demersurile privind infrastructura rutieră, vom vedea că, în momentul actual, Consiliul Județean are depuse 6 proiecte cu finanțare europeană, aflate în diverse stadii, cu o valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro. De asemenea, prin Programul Național de Dezvoltare Locală au fost deja semnate 4 contracte, proiecte aflate în curs de implementare.
Totalizând, vorbim despre drumuri județene cu o lungime de peste 207 kilometri, care vor fi reabilitate sau modernizate prin investiții cu finanțare nerambursabilă: 40,6 kilometri prin PNDL, cu fonduri guvernamentale, în valoare de 29 de milioane de euro, și 167 de kilometri cu fonduri de la Uniunea Europeană”.
„Ne bucurăm să îi putem avea alături de noi, la evenimentul de astăzi, pe colegii noștri care se ocupă de elaborarea și implementarea proiectelor cu fonduri europene, după cum ne face plăcere că se află aici și primarul comunei Valea Stanciului, domnul Ionel Ovidiu Gîngioveanu. Credem cu toții că această investiție a CJ Dolj pentru modernizarea drumului județean 561B, derulată cu finanțare obținută de la Uniunea Europeană, va fi foarte bine primită de cetățenii din zona respectivă“, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj, Oana Bică.
La rândul său, primarul comunei Valea Stanciului, Ionel Ovidiu Gîngioveanu, a ținut să puncteze faptul că „unul dintre obiectivele în care comunitatea sa a inversit a fost realizarea rețelei de canalizare și ne vom mobiliza pentru a o finaliza la timp, astfel încât să putem oferi condițiile și întregul sprijin pentru proiectul modernizării drumului. De asemenea, demersul este cu atât mai important cu cât, în ultimii ani, în această zonă s-au dezvoltat mult societățile cu profil agricol și bazele de recepție ale acestora, așa cum s-a întâmplat la Segarcea, Drănic, Valea Stanciului, Măceșu de Jos și, în mod special, în Bechet, acolo unde se află portul prin intermediul căruia cerealele sunt transferate, pe Dunăre, către Constanța. În aceste condiții, modernizarea drumului județean 561B este o necesitate și va avea ca efecte impulsionarea economiei și instalarea unor noi investitori”.
Directorul executiv al Direcției Afaceri Europene din cadrul CJ Dolj, Daniela Băluță, a precizat faptul că proiectul se află deja în implementare, în prima etapă urmând să fie derulată procedura în urma căreia va fi atribuit contractul de proiectare.
„Primul program care s-a lansat în mod concret, cu ghiduri de finanțare și termene de depunere, a fost Interreg V-A România – Bulgaria. Originalitatea lui constă în faptul că, prin intermediul acestuia, reușim să clădim relații solide de colaborare cu parteneri din țara vecină. Referitor la modernizarea drumului DJ 561B, doresc să menționez că, în afară de lucrările efective de infrastructură, demersul mai cuprinde și instrumente comune de cooperare cu partea bulgară, inclusiv o campanie de informare în rândul publicului cu privire la siguranța rutieră.
Proiectul se află în faza de lansare a licitației pentru contractarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic, urmând ca tot în cursul acestui an să inițiem și procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor“, a afirmat Daniela Băluță, directorul executiv al Direcției Afaceri Europene.
Valoarea totală a contractelor cu finanțare nerambursabilă încheiate în actualul mandat a depășit 128 de milioane Euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind destinată investițiilor în infrastructura rutieră. Contractl încheiat astăzi este al treisprezecelea cu finanțare nerambursabilă pe care Consiliul Județean Dolj îl semnează.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !