Asociația Dăruiește Viață a marcat astăzi începerea lucrărilor de construcție pentru PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Alături de fondatoarele asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, la eveniment au participat artistul Tudor Chirilă, actorul Pavel Bartoș, jurnaliștii Paula Herlo și Alex Dima, precum și reprezentanți ai companiilor și peste 20 de personalități culturale și sociale care susțin proiectele asociației.
Redăm principalele declarații de la eveniment.
„În condițiile în care statul român nu a făcut nimic, Asociația Dăruiește Viață și-a asumat să construiască primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România. Nu am fi reușit fără ajutorul sponsorilor, al companiilor și al tuturor oamenilor care au donat la numărul 8844 cu mesajul SPITAL sau pe Bursa de Fericire. Acest spital nu va avea nevoie doar să fie construit, ci de un parteneriat pe termen lung cu sponsorii, cu companiile, cu oamenii care contribuie”, a punctat Carmen Uscatu, fondatoare a asociației Dăruiește Viață.
„Am început prin a crea infrastructura. Ne dorim să creăm, de asemenea, registre pentru toți bolnavii de cancer din țară. În România, aceasta boală cruntă vine la pachet cu umilința sistemului, cu șutul pe care pacientul îl primește în momentul când se îmbolnăvește, deși plătește an de an asigurări”, a fost mesajul transmis de Oana Gheorghiu, fondatoare a asociației Dăruiește Viață.
„Dăruiește Viață a creat primul centru de diagnosticare a leucemiei din România! Gândiți-vă că toți copiii români trebuiau să plece la Viena ca să poată fi diagnosticați. Acest spital care începe să fie construit este doar lovitura finală a ceea ce Dăruiește Viață a făcut într-un timp foarte lung. Este un lucru de mândrie extraordinară. Un spital. Un spital de la zero! știți ce se întâmplă în America atunci când într-un spital se descoperă bacterii? Se închide și se arde! Întrebați-vă câte spitale din România au bacterii nozocomiale. Cu atât mai mult ceea ce se întâmplă astăzi este ceva fără precedent. Există un nou spital, un spital construit de la zero — să dăm această veste din gură în gură și să continuăm să susținem acest proiect!”, a spus Tudor Chirilă, în aplauzele sălii.
Arhitecta proiectului, Raluca Șoaită, a exemplificat conceptul noului spital „Ne-am propus să schimbăm conceptul spitalelor prin acest proiect. Când copiii intră în spital vor intra de fapt într-un spațiu al jocului, vom avea săli tematice, o terasă în aer liber, o bibliotecă, o sală de sport, unde copiii vor putea să aibă diverse activități, să nu se plictisească. Tema conceptului este „Copacul vieții” — în interior, copiii vor avea diferite lumi. Buncărul de radioterapie va fi o lume a apelor subterane, sau vizuina unui arici. Vom lansa și o aplicație, astfel încât copiii să poată avea contact și cu lumea exterioară atunci când sunt în spital. Ce ne dorim este ca în momentul când vin la spital, și copiii și părinții să nu aibă această teamă pe care o resimt acum”.
Jurnalista Paula Herlo a punctat faptul că „este vorba despre toți copiii noștri, despre un standard la care trebuie să ajungem pentru toți copiii din România. Nu cred că este normal ca în anul 2017, un părinte să își dorească o toaletă într-un spital în care copiii au zero imunitate. Este inadmisibil. și statul nu face nimic!”.
De asemenea, jurnalistul Alex Dima a explicat că „știrea este ca în sfârșit au început lucrările primului spital de oncologie și radioterapie din România. Al doilea tip de știre este că mai avem doar 23 de zile în care firmele să redirecționeze 20% din impozitul pe profit către o astfel de cauză, pentru că, onor mai marilor țării, de la anul n-o să se mai poată. Putem s-o facem și de aceea suntem aici, ca să o facem”.
Ramona Sărărescu, project manager ENGIE a povestit despre importanța implicării în susținerea construcției primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România: „Cred că fiecare dintre noi la un moment dat ori personal, ori prin cineva drag, are de-a face cu sistemul de sănătate românesc și cu neajunsurile lui. De aceea, încă din 2014 am decis să susținem asociația Dăruiește Viață”.
Tatiana Plăiașu, reprezentant MaxBet, a explicat: ‘Suntem alături de asociația Dăruiește Viață de peste patru ani și suntem convinși că finalizarea proiectului acestui spital va da o șansă reală la viață copiilor diagnosticați cu cancer.’
În contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii cincizeci de ani, Asociația Dăruiește Viață începe construirea PRIMULUI SPITAL de Oncologie și Radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România.
Cu o investiție estimată la 8.000.000 de euro și o campanie de strângere de fonduri pornită din anul 2015, Asociația Dăruiește Viață a adunat aproape jumătate din sumă, a obținut avizele și a dat startul lucrărilor efective, în curtea Spitalului ‘Marie Curie’ din București.
Clădirea va avea 8.000 mp, desfășurați pe subsol, parter și trei etaje pentru Oncologie și Radioterapie, care vor fi complet utilate și mobilate, conform celor mai moderne standarde. Vor fi 52 de paturi în Secția de Oncologie pentru internare continuă, 10 paturi pentru secția de Chirurgie Oncologică, 25 paturi în Departamentul Ambulator, 10 Camere Sterile, 1 compartiment pentru Radioterapie, săli pentru activități educaționale și recreere, bibliotecă și cinema, iar părinții vor avea paturi lângă paturile copiilor, pentru a putea sta cu ei în spital, în condiții civilizate.
Un tur virtual al PRIMULUI SPITAL de Oncologie și Radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România este disponibil la acest link. Fotografii sunt disponibile la acest link.
Pentru finalizarea celui mai ambițios proiect de responsabilitate socială al momentului, Dăruiește Viață cere ajutorul companiilor să redirecționeze 20% din impozitul pe profit la final de an.
Companiile pot redirecționa 20% din impozitul pe profit către Asociația Dăruiește Viață, până la data de 31 decembrie 2017. Contractul de sponsorizare se poate descărca de pe www.bursadefericire.ro
Pe Bursa de Fericire — platforma noastră de strângere de fonduri, sunt înregistrate toate proiectele realizate și cele în desfășurare. Anul acesta finalizăm proiectul de reconstrucție a Clinicii de Oncologie Louis Țurcanu din Timișoara, cu o investiție de peste 1.100.000 euro
Persoanele fizice pot contribui cu 2 euro pe lună trimițând un SMS cu mesajul SPITAL la 8844 și/sau pot investi online pe Bursa de Fericire.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !