Grădinița cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” are, începând de joi, o Grădință de Relaxare, Liniște și Învățare. Spațiul face parte din Proiectul Naţional cu acelaşi nume, derulat în perioada 2021-2024.
La eveniment au fost prezente Silvia Breben, iniţiatorul şi coordonatorul Proiectului Naţional G.R.L.Î, prof. Cătălina Butoi, coordonator G.R.L.Î., Dolj, alături de reprezentanţi ai Asociaţiei Creştini şi coordonatori, directori din grădiniţele G.R.L.Î., Dolj. Participarea Grădiniței cu Program Prelungit „Traian Demetrescu”, din Craiova la acest proiect naţional a facilitat implementarea componentelor de teorie și practică, sub deviza „Schimbarea suntem noi!”.
„Întregul colectiv al Grădiniţei cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” a contribuit la amenajarea creativă şi originală a arhitecturii mediului educaţional, abordând strategii şi tehnici moderne de gestionare a stărilor emoţionale şi comportamentale ale copiilor, prin însuşirea și aplicarea corectă a algoritmului de relaxare-liniştire-învăţare”, a precizat Mihaela Simona Piculeasa, directorul Grădiniței Trian Demetrescu.
Cu aceasta ocazie, cadrele didactice ale unității gazdă au avut prilejul de a împărtăşi experienţa acumulată în comunităţile didactice interesate, în vederea asigurării continuităţii aplicării conceptului în derularea activităţilor zilnice la grupa de copii, conform Curriculumului pentru Educaţie Timpurie, încurajând schimbarea.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !