Condecerea Consiliului Județean Dolj și managerul general al Spitalului Clinic Județean de Urgență Dolj au recepționat lucrările efectuate la reabilitarea scării principale de acces. Începute în luna septembrie a anului trecut, acestea trebuiau să se finalizeze în septembrie 2020. Cu toate acestea, constructorul, o firmă din Slatina a reusit să le finalizeze in 5 luni.
„Lucrăm, în prezent, la etajul 3, mai avem etajul 4, o parte din el, să-l reabilităm, și parterul cu partea de vestiare asistenți și centrul de dializa. De asemenea, avem în licitație amenajarea incintei, locuri de parcare, spații verzi și iluminat, tot ce înseamnă această parte, plus că, după ce finalizăm aceste investiții, doamnele de la direcția tehnică deja lucrează să facem și o curățire a fațadei și reparații. Banii investiţi au fost strict din bugetul nostru, strict din bugetul Consiliului Județean. În fiecare an am investit în sănătate o bună porțiune din bugetul nostru”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
După cum a precizat, la rândul său, Ion Prioteasa, era mult mai simplu să construiască un spital nou decât să investească în reabilitarea unuia vechi de peste 40 ani. Au fost reabilitate peste 400 de bai, igienizarea pereților, dacă ar fi să fie aliniați, s-ar ajunge la 10 hectare. De asemenea, dacă ar fi să însumăm cantitatea de gresie folosită, am vedea că am acoperi un hectar și jumătate. Alte cinci hectare ar putea fi acoperite cu pavimente și alte finisaje.
„În momentul în care vorbim cu ușurință de 4-5 milioane de euro, trebuie să se știe că în anii cei mai buni pe care i-a avut Consiliul Județean, 5 milioane de euro au fost toate investițiile din județul Dolj, apă canalizare, drumuri, tot ce am avut de făcut în zona culturală, deci ăștia au fost toți banii. Şi dacă la aștia 4-5 milioane de euro mai punem încă 7-8 milioane, cât vor fi cu Clinica de Cardiologie, încă 5, zona de primiri urgențe, încă 8 la ambulatoriu, încă 4 milioane, cât va fi reabilitarea tehnică la oncologie, care va fi refăcută de la început, încă 2.5 milioane de euro, (…), deci se duc undeva la 25, la 30 de milioane de euro. Este enorm”, după cum a punctat Ion Prioteasa.
Investiția a fost făcută exclusiv cu bani de la bugetul Consiliului Local. „Banii pe care i-am avut nu au fost banii noștri de acasă, au fost banii cetățenilor. Ne-am gândit unde am putea să ducem banii ăștia mai cu folos, în care lumea să simtă că e și banul lor acolo, i-am adus aici, o să-i aducem în continuare, nu abandonăm ideea cu Spitalul Regional, (…), chiar dacă vorbim mai puțin, nu vom lăsa ca din cele trei spitale despre care s-a vorbit, să se facă eventual două sau nu știu ce să se întâmple, nu avem niciun semnal în acest sens, dar ce știm este faptul că documentele sunt plecate către Bruxelles”.
Prioteasa a ținut să mai precizeze si faptul că SCJUC este cel mai mare spital regional din țară. „Are peste 1,500, peste 3.500 de angajați – medici, asistenți, ca să nu mai vorbesc de aparținători și pacienți și vine cineva de la minister sa ne spună, nouă, că nu are spitalul dotari. «Păi, e al vostru, fraților!». Când semnezi pentru un angiograf, mai cumpară unul și la Craiova”, a concluzionat Prioteasa.