120 de militari craioveni au fost detașați, timp de 6 luni, în POlonia. Aceștia fac parte din Batalionul 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu’, din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova. La exercițiul din Polonia, militarii români au fost dotați cu tunuri antiaeriene de calibrul 35 mm OERLIKON.
„Poate cel mai important, a fost faptul că am deschis focul antiaerian, pentru prima dată după 1990, pe teritoriul altei țări în afara României. Militarilor din Detașamentul Scorpionilor Albaștri doresc să le mulțumesc pentru modul profesionist prin care s-au achitat de sarcini și doresc să le spun că sunt convins că sunt gata de a îndeplini orice misiune”, a spus comandantul Detașamentului „Scorpionii Albaștri”, a precizat la ceremonialul de astăzi, Cristian Dumitru, comandatul Detașamentului care a efectuat misiunea în Polonia.
„Participăm la un eveniment special, care constituie un nou pas în consolidarea statutului țării noastre, ca membru respectat și de încredere al Alianței Nord-Atlantice, prin îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul acestui parteneriat.
Stimați militari, premiera pe care ați marcat-o prin misiunea derulată în Polonia consolidează renumele de care se bucură batalionul dumneavoastră și brigada din care faceți parte – una dintre cele mai prestigioase structuri ale Armatei, care a dobândit considerația unanimă și reputația meritată de «vârf de lance».
Vă felicit pentru modul în care ați onorat acest blazon, prin tot ceea ce ați întreprins pe parcursul acțiunii desfășurate sub egida NATO, făcând dovada bunei pregătiri, a responsabilității și a înaltei calități profesionale și câștigându-vă aprecierea aliaților.
Craiova este astăzi un centru militar de importanță strategică pentru țara noastră și pentru partenerii săi internaționali – o evoluție la care v-ați adus contribuția decisivă, alături de camarazii dumneavoastră, și care și-a primit confirmarea în urmă cu doar două zile, prin vizita secretarului general al NATO, domnul Jens Stoltenberg“, este de părere președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Și prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu i-a felicitat pe Scorpioni. „Este o deosebită onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră în acest moment foarte important prilejuit de repatrierera detaşamentului generat de Batalionul 205 Apărare Antiaeriană “General Gheorghe Pârvulescu” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. Bravi militari, să nu uitaţi că aveţi în continuare o misiune importantă, aceea de a duce mai departe numele acestei unităţi şi de a dovedi că ostaşii din această zonă a ţării sunt printre cei mai viteji şi bine pregătiţi.
Vă urez succes în îndeplinirea nobilei dumneavoastră misiuni!”.
Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea detașamentului.