Câteva zeci de vânzători din Târgul de săptămână protestează, la această oră, în Piața Prefecturii din Craiova. Aceștia spun ca vânzarea de haine vechi este singura lor sursă de venit. „Dacă ne luați dreptul la muncă, ne luați dreptul la viață” au strigat aceștia, dar si „va rugam sa ne scuzati, noi nu vindem cat furati”.

„Ne considerăm discriminați având în vedere că mall-urile funcționează, Bănia funcționează (Centrul Comercial Bănie – n.n.), la fel și restaurantele. Numai nouă nu ne-a dat drumul, în condițiile în care noi funcționăm în aer liber. N u uitați că luni începe școala și nu avem bani să ne ducem copiii la școală. Mi se pare o ilegalitate”, a declarat unu dintre protestatari.

O delegație a comercianților a intrat la negocieri cu prefectul de Dolj, Nicusor Rosca, si subprefectul Daniela Dobrin. Aceștia solicită, printre altele, „reanalizarea reglementărilor legale în vigoare în ceea ce privește funcționarea târgurilor în contextul epidemiologic al pandemiei de Covid-19”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Dolj, Anca Ochianu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !