Vineri, 10 iulie 2015, la Universitatea de Vest din Timișoara, începând cu ora 9.00, se desfășoară seminarul comun cu tema „Rolul mobilităților de scurtă și de lungă durată în cercetarea din cadrul programelor doctorale și postdoctorale”. Seminarul este parte a activităților ce se desfășoară în cadrul proiectului strategic „Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi si Post-doctoranzi (BURSE DOC-POSTDOC)”.
Participă reprezentanți ai partenerilor instituţionali ai proiectului: Universitatea din Craiova (în calitate de lider de proiect), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timișoara.
În cadrul seminarului vor fi abordate teme ce se circumscriu obiectivelor specifice propuse prin proiect, teme precum:
a) stadiul derulării proiectului;
b) finanțarea mobilităților în cadrul programelor de cercetare doctorală și postdoctorală;
c) identificarea bunelor practici privind derularea mobilităților în programele de cercetare doctorală;
d) valorificarea rezultatelor cercetării postdoctorale realizate prin mobilități internaționale;
e) impactul stagiilor de mobilitate asupra excelenței în cercetarea postdoctorală.
Proiectul strategic „Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi si Post-doctoranzi (BURSE DOC-POSTDOC)” a fost câştigat prin competiţie naţională în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”.
Bugetul total eligibil al proiectului este de 12.990.217 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 12.730.412,66 lei. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, partenerii instituţionali în cadrul acestuia fiind Universitatea din Craiova (în calitate de lider de proiect), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timișoara.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea programelor de cercetare doctorală și post-doctorală prin acordarea de sprijin financiar și instituțional pentru participarea doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat la astfel de programe, ca modalități de creștere a atractivității pentru inițierea și dezvoltarea unei cariere în cercetare.
Proiectul își propune două obiective specifice: a) îmbunătățirea participării, creşterea atractivității și motivației pentru cariera în cercetare prin sprijinirea financiară, instituțională și științifică a doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat; b) dezvoltarea rețelelor între universități, centre de cercetare și întreprinderi și consolidarea legăturilor dintre învățământul superior, cercetare și mediul de afaceri.
Grupul ţintă din cadrul proiectului este format din 80 de doctoranzi (din care 10 doctoranzi ai Universității de Vest din Timișoara) și 90 de cercetători post-doctorat (din care 10 cercetători post-doctorat ai Universității de Vest din Timișoara) de la nivelul celor patru parteneri instituţionali pentru următoarele domenii de cercetare: cercetări socio-economice și umaniste, tehnologiile societății informaționale, energie, mediu, sănătate, agricultură, securitatea și siguranța alimentelor, bio-tehnologii, materiale, produse și procese inovative, spațiu și securitate.
Pe durata proiectului, doctoranzii și cercetătorii post-doctorat beneficiază de sprijin financiar pentru cercetare, concretizat în burse lunare de 1.800 lei (pentru doctoranzi) și 3.700 lei (pentru cercetători post-doctorat), precum și de posibilitatea de a efectua stagii de mobilitate internă și internațională în institute de cercetare și universități din Uniunea Europeană. De asemenea, doctoranzii și cercetătorii post-doctorat beneficiază de sprijin financiar pentru participarea la conferințe, seminarii internaționale legate de obiectul cercetării, în spațiul UE sau în România.
Notice: Trying to get property 'post_excerpt' of non-object in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 59
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 65