„Mergem la Giurgiu să ne câștigăm toate cele trei puncte. Știm de situația celor de la Clinceni. NU are nicio importanță în ceea ce ne dorim noi să facem, în ceea ce am pregătit în săptămâna aceasta. Ne-am pregătit foarte bine, băieții sunt foarte conectați, serioși, nu intrăm pe teren decât cu un singur scop și anume acela de a câștiga cele trei puncte. Facem abstracție de ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în meciul cu cei de la Farul și suntem foarte concentrați pentru a câștiga toate cele trei puncte”. Declarația îi aparține antrenorului Științei, Laurențiu Reghecampf.
Acesta a mai declarat că le-a spus jucătorilor că „este timpul să trecem la următorul obiectiv al nostru, să jucăm împotriva echipelor mari, pentru că suntem puțin datori la acest capitol, în acest sezon n-am reușit să câștigăm meciurile importante, iar eu cred că avem destulă valoare în sânul echipei noastre și ne putem impune și în fața echipelor mari. Pentru acest lucru este important să ne respectăm, să respectăm clubul, să respectăm nivelul și indiferent de problemele adversarului, noi trebuie să ne facem jocul, să ne câștigăm punctele”.
Despre situația celor de la Clinceni și Mediaș, Reghe a declarat că „nu este normal, mai ales că suntem în plină competiție. Ar trebui ca planul fiecărui club să fie foarte bine structurat la începutul campionatului. Cred eu că fiecare club câștigă destui bani. În funcție de banii care îi are, de bugetul pe care-l au la dispoziție la începutul sezonului, își pot planifica cum trebuie toate problemele care urmează pe parcursul unui an competițional. Suntem în plin sezon și jucătorii merită să fie plătiți, pentru că asta este meseria lor, pentru asta se antrenează zi de zi. Trebuiesc respectați așa cum este respectată oricare altă meserie și trebuie plătiți ca atare”.
Partida cu Academica Clinceni se va disputa luni seara, începând cu ora 19,55, pe Stadionul Marin Anastasovici, din Giurgiu.