Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită vineri, 22 mai 2015, începând cu ora 18:00, în Salonul Medieval, la o nouă întâlnire din cadrul proiectului lunar „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”. Invitatele acestei ediţii sunt regizorul Alina Rece şi poeta Cerasela Sprâncenatu. Moderatorul întâlnirii este Petrişor Militaru, secretar general de redacţie la revista de cultură „Mozaicul”.
Alina Rece este regizoarea pieselor: „Ai toată viaţa înainte” (2009, Teatrul Nottara), „Alice în Ţara Minunilor” (2009, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin), „Bună seara, domnule Wilde” (Opera Română Craiova), „Ce mai taci, Gary” (Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Circul Matteo” (Departamentul de Artă Teatrală al Facultăţii de Litere Craiova), „Degeţica” (Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Teatrul Municipal Baia Mare), „Doar Hamlet” (2010, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Hoţi” (2011, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”, „Visul unei nopţi de vară” (Universitatea din Craiova).
Cerasela Sprâncenatu a debutat în 2013 cu volumul de poezie „Regatul de paie”, publicat la Editura „Scrisul Românesc”.
„De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” este un proiect dedicat poeziei. La manifestare sunt prezenţi doi poeţi, un tânăr şi un senior. Pe lângă faptul că vor citi din creaţia proprie, aceștia vor avea ocazia să împărtăşească celor de faţă impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat şi modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană. La finalul întâlnirii, poeţii invitaţi răspund întrebărilor din public.
Notice: Trying to get property 'post_excerpt' of non-object in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 59
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 65