„Lucrările pe care le conține prezentul volum au fost elaborare în vederea prezentării și dezbaterilor în cadrul programului „Stat și societate – comunicări despre istorie – 1 Decembrie 1918”, se arată chiar în Cuvântul înainte al volumului lansat, vineri, la Biblioteca Alexandru și Aristia Aman și coordonat de către craioveanul Liviu Stan. Alpturi de acesta, la realizarea volumului și-au adus aportul nume de referința precum Prof.Univ.Dr. Ștefan Buzărnescu, Prof.Univ.Dr. Corvin Lupu sau Prof.Univ.Dr. Cristian Troncotă.
„În aria exercițiului de recuperare a memoriei colective a românității și a românismului prin redimensionarea epistemologică a unor momente referențiale din secolul Marii Uniri românești voi prezenta o recalibrare a conceptului de revoluție invocat frecvent în ultimele decenii”, după cum precizează Ștefan Buzărnescu, olteanul de la Universitatea de Vest Timișoara. „La aproape trei decenii de neocapitalism românesc, România, de la zero datorii externe a ajuns, în prezent, la circa 100 miliarde Euro datorie externă, în condițiile unei polarizări sociale severe și aflate în creștere, cu oportunități de job foarte precare, cu o dependență istorică față de importuri și cu o stimă de sine scăzută care virusează îngrijorător demnitatea individuală, colectivă și chiar națională …”, mai precizează Ștefan Buzărnescu în volumul lansat la Craiova. Acesta se asociază „tuturor analizelor aferente schimbărilor post decembriste, reiterând că prăbușirea prin implozie a socialismului de tip bolșevic a fost o necesitate istorică și a devenit un capitol de istorie”.
Un alt autor al volumului este Corvin Lupu. Profesor Universitar la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, acesta deține un doctorat în Istorie Contemporană al Universității Babeș Bolyai, din Cluj Napoca. Aportul adus de către acesta lavolum se referă la „Erori Politico – Diplomatice Românești care au subminat România Mare”. În lucrarea sa, autorul vorbește despre „Conferința de pace de după primul război mondial care a condus la rezolvarea majorității problemelor teritoriale ale României, ca și ale altor țări mici din Europa Centrală și de Est care și-au văzut confirmate cele mai multe dintre aspirațiile naționale”, dar punctează și faptul că „în euforia care a cuprins clasa politică și intelectualitatea românească după realizarea Marii Uniri, nu s-a realizat necesitatea istorică a unor eforturi majore pentru recunoașterea actelor Unirii”. Corvin Lupu vorbește și despre „comportarea armetei ruse, desre care spune că a fost una brutală, tipică imperiilor autocrate din Rusia”, dar și despre faptul că imediat după revoluția anticeaușistă România a urmat un drum spre Vest în timp ce Republica Moldova a fost încorporată în Comunitatea Statelor Independente și a rămas sub ocupație rusă până astăzi. De altfel, concluzia lui Corvin Lupu este că „pierderea Bucovinei de către România a fost, în principal, rodul imperialismului țarist și sovietic,dar și al erorilor politico-diplomatice românești din peruiada 1917 – 1922. „Am pierdut Basarabia pentru că Rusia nu a renunțat niciodată la ea, dar și pentru cănoi, românii, nu am fost demni de ea”.
„Frontul Secret și Marea Unire” este aportul adus de către Cristian Troncotă. Acesta vorbește, printre altele, despre aportul deosebit de important al îndrăgitei Regine Maria care a fost un excelent ambasator al țării despre care, în Testamentul său (1936, Balcic) aceasta scria: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale către cărări le-am cunoscut toate.
Frumoasă țară pe care eu am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtășit-o atâția ani, al cărei vis strămoșesc l-am visat și eu, și mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit.
Fii veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre alte mențiuni, fii cinstită, iubită și pricepută”.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit aportul coordonatorului volumului, Liviu Stan, care a realizat o cercetare despre „Elitele ca model pentru emanciparea Națională”. În al său argument, Liviu Stan vorbește despre „elitele care reprezintă acel segment al societății care devin un motor de propulsie socială”, dar amintește și despre accepția „negativă a termenului «elite», de regulă asociat criticilor fenomenului elitist. În „Elitele în viața publică și privată: afinități și confruntări”, autorul vorbește despre modelul relației care „s-a statornicit, de-a lungul anilor, între eminentul diplomat Nicolae Titulescu și marele Constantin Brâncuși. Mare diplomat, citat de Liviu Stan spunea «Pe Brâncuși nu am reușit să-l descifrez. Cinstit o spun. Simt că este ceva neobișnuit de mare în sculptura lui, dar nu am reușit să-i descifrez limbajul»”. În „Cultul personalității lui Ceaușescu”, autorul ne descoperă admirația pe care dictatorul o simțea față de Coreea de Nord, dar și despre rolul jucat de către serviciile secrete atât în plan legislativ, dar și structural, metodologic și operațional. Imaginea marelui Ion Rațiu si-a găsit, de asemenea, loc în cercetarea lui Stan. „A fost un antagonist al timpului său și un mare patriot care, ajutat de pregătirea profesională și de cultura democratică, a creat o monografie autentică, dureroasă și reală a României acelor ani. Ion Rațiu a rămas în conștiința românilor ca fiind românul care le-a definit democrația: «Mă voi lupta la nesfârșit pentru ca tu să ai dreptul ca niciodată să nu fii de acord cu mine»”. Ca o concluzie, foarte importantă, de altfel, Liviu Stan vorbește despre necesitatea unui proiect de țară. „Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, un proiect de națiune trebuie elaborat în urma informării corecte a poporului. Educația și sănătatea reprezintă puncte de maximă importanță în viitorul ce se conturează țării noastre, urmate de standardele sociale și morale, ce trebuiesc de urgență restabilite, prin limitarea nonelitismului mediatic”.
