În zilele de 21 și 22 iulie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Dolj au desfășurat, cu sprijinul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni, activități preventive în localitățile Malu Mare și Cârcea. Acțiunea a vizat informarea cetățenilor cu privire la modalităţile de protecție pe care aceștia le pot adopta pentru prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe, curţi, anexe gospodăreşti precum şi creşterea gradului de informare a femeilor cu privire la măsurile de antivictimizare şi normele legislative care vin în sprijinul victimelor violenţei domestice.
Astfel, polițiștii au discutat cu aproximativ 200 de persoane, cărora le-au prezentat informații și sfaturi utile.
Recomandări pentru prevenirea și gestionarea violenței intrafamiliale
Atunci când te afli într-o relație abuzivă:
– Dacă nu ești pregătit să te desparți de agresor, învață să îți protejezi viața! Fă-ți un plan de evadare!
– Cunoaște-i semnele declanșatoare ale abuzului și, înainte de a începe o nouă criză violentă, folosește-te de orice motiv ca să te îndepărtezi de el și să ieși din casă!
– Stabilește un cod (cuvânt, frază, semnal) prin care îți avertizezi copiii/prietenii/vecinii că ești în pericol, pentru ca ei să sune la poliție după ajutor!
– Încearcă să memorezi o listă de contacte de urgență și dacă vrei să cauți ajutor on-line, utilizează un calculator din afara casei în care locuiești, un telefon mobil despre care agresorul nu știe sau o cartelă de telefon mobil prepaid!
Ce face o victimă a violenţei intrafamiliale dacă agresiunea a fost fizică:
– Sună la 112 şi cere sprijin dacă viaţa şi sănătatea îți sunt puse în pericol!
– Solicită consultul medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator!
– În cazul unei agresiuni sexuale, nu îți schimba hainele şi nu te spăla, pentru a nu distruge probele necesare medicilor legişti!
– Dacă este chemată poliţia la domiciliu pentru constatarea unei agresiuni şi obiectele sunt răvăşite, sunt pete de sânge, nu face ordine deoarece poliţiştii trebuie să observe locul faptei aşa cum este!
Ce trebuie să faci după un episod cu violență intrafamilială?
– În cazul conflictelor familiale, poliția poate acționa în urma depunerii unei sesizări scrise de victimă sau de un martor la sediul unității de poliție sau a unui apel la SNUAU 112, a unei sesizări verbale  facute direct către polițiști!
– Polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, atunci când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie puse în pericol.
– Totodată, instanța de judecată poate dispune la solicitarea unei persoane a cărei viață, integritate fizică sau libertate sunt puse în pericol, un ordin de protecție împotriva agresorului, a cărui durată nu poate depăși 6 luni.
Cum putem ajuta o femeie despre care ştim sau bănuim că este abuzată de partenerul său?
– Nu o judecăm, nu îi criticăm comportamentul, îi oferim ajutorul dar nu-i impunem să ia vreo măsură!
– Vorbim cu ea atunci când agresorul nu vede acest lucru, pentru a nu tensiona şi mai mult relaţiile dintre ei!
– O însoțim atunci când se hotărăşte să-i spună agresorului că vrea să se separe de el fiindcă acest moment este cel mai periculos! În eventualitatea unui proces, sunt necesari martori şi date concrete referitoare la actele de abuz trăite!
Recomandări pentru prevenirea furturilor în mediul rural
-Nu lăsaţi animalele nesupravegheate pe islaz, pe câmp, drumuri intens circulate sau alte locuri. Puteti ramane fara ele!
-Montaţi încuietori la uşile anexelor gospodăreşti şi dacă este posibil, grilaje  la geamurile acestora!
-Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde  sunt animalele, dar nu uitaţi, un câine de pază vă poate scuti de multe neplăceri!
-Evitaţi construirea adăposturilor pentru animale în locuri îndepărtate de gospodărie sau în afara localităţii fără a le asigura paza!
-Dacă v-aţi hotărât să vindeţi un animal, nu-l daţi pe promisiuni! Încasaţi banii în momentul vânzării!
-Acordaţi o atenţie sporită persoanelor străine care se prezintă drept cumpărători de animale sau produse agricole şi vă vizitează gospodăria. Reţineţi semnalmentele acestora şi ale mijloacelor cu care se deplasează!
-Sesizaţi imediat poliţia dacă vedeţi persoane care nu îşi justifică prezenţa în comună!
-Dacă plecaţi pentru o perioadă mai lungă de timp de acasă, rugaţi un vecin să fie atent la locuinţa dumneavoastră!

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !