În program:
Ludwig van Beethoven: Sonata în Si bemol major, op. 22
Robert Schumann: Dansurile Davidienilor, op. 6
Franz Schubert: Sonata în Sol major, D 894
După sărbătorile dedicate mărţişorului urmează la Filarmonica „Oltenia” Craiova miercuri, 11 martie, ora 19 un respiro muzical cu un recital susţinut de pianistul DANIEL DASCĂLU, din creaţia compozitorilor Beethoven, Schumann, Schubert. Distins cu numeroase premii, Daniel Dascălu a concertat în țară și străinătate şi a realizat numeroase înregistrări. În prezent este doctorand bursier și cadru didactic asociat al Universității Naționale de Muzică București.
Pianistul Daniel Dascălu a absolvit succesiv Universitatea Națională de Muzică din București, clasa prof. univ. dr. Dana Borșan (licență și master) și Universitatea de Muzică din Viena (MDW), la clasa de pian a prof. Martin Hughes și clasa de muzică de cameră a prof. Stefan Mendl. A urmat și cursuri de măiestrie cu Andreas Frölich, Henri Sigfridsson, Klaus Hellwig, Peter Donohoe, Roberto Plano, Mihaela Ursuleasa, Thomas Hell, Gabriel Amiraș, Juhani Lagerspetz, Pascal Salomon, Walter Krafft, Csíky Boldizsár, Andreas Henkel.
A fost distins cu numeroase premii: Premiul I și Premiul Beethoven acordat de Uniunea Criticilor Muzicali, Concursul Național „Mihail Jora” (2014); Premiul al II-lea la Concursul Internațional „Suzana Szörenyi” de la București, categoria pian la patru mâini (2016); Premiul al III-lea la Concursul Internațional „Suzana Szörenyi”, categoria duo cameral liric-dramatic (2017); Premiul Creativității ArCub – UNATC, la propunerea Universității Naționale de Muzică București (2015).
A participat la emisiuni radio-tv: Radio România Cultural – Redacția muzicală, emisiunea Muzicieni de azi…Muzicieni de mâine (realizator Rodica Sava) – transmisiune live (21.02.2010, 22.03.2009); Trinitas TV, emisiunea Sunet și lumină (transmisiune înregistrată, realizator Laurențiu Topală) 2009, 2010, 2011, 2017.
A realizat înregistrări: Studi per pianoforte – Adolfo Fumagalli, Francesco Sangalli (Recording project Erasmus ”White Keys, Black Keys”, inițiator Conservatorul G. Cantelli Novara – Italia ); L. van Beethoven, concertul nr. 4 în Sol major pentru pian, cu orchestra Concerto, dirijor Bogdan Vodă (2014, studioul de înregistrări UNMB); Recital Ateneu – Sala mică, anual, 2012-2017; Concertul în Do minor pentru două piane și orchestră de J. S. Bach – Ateneu – Sala mare, 2018 (împreună cu pianistul Mihai Ritivoiu).
A concertat în țară și străinătate: Viena – Institutul Cultural Român, Gesellschaft für Musiktheater, Arnold Schönberg Center; Dresda, Cremona, München; București – Ateneul Român, Teatrul Act, Palatul Cantacuzino, Palatul Mogoșoaia, Palatul Suțu; Bacău, Brașov, Bușteni, Cluj, Câmpina, Constanța, Iași, Onești, Sibiu, Ploiești, Arcuș-Sfântu Gheorghe etc.
Preţuri bilete: 20 lei; 5 lei (elevi, studenţi, seniori)
Agenţia de bilete, Calea Unirii, nr.16
Telefon: 0251.414.698
