Air Edition Craiova, 25 august – 1 septembrie 2017. Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri vă invită joi, 24 august 2017, ora 17:00, la Muzeul de Artă, la vernisajul expoziției An italian puppets story by Bruno Leone, din cadrul Festivalului PUPPETS OCCUPY STREET – AIR EDITION, ce se va desfășura în perioada 25 august – 1 septembrie 2017. În cadrul expoziției vom regăsi păpuși tradiționale specifice teatrului napoletan, vom cunoaște personaje celebre ca Pulcinella, Don Giovanni, Morte, Guappo. Păpușarul italian, Bruno Leone, participă pentru a II – a oară în festival, ediția aceasta cu spectacolul Don Pulcinella de la Mancha, ce va putea fi văzut în festival: miercuri, 30 august, în cartierul Valea Roșie (loc de joacă zona Piață), de la ora 19:00, și în Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor, de la ora 21:00, precum și joi, 31 august, în Centrul Vechi, Piața Frații Buzești, ora 20:00.Expoziţia An italian puppets story va fi găzduită de Muzeul de Artă, pe toată durata festivalului, între orele 10:00 – 18:00. Tot la Muzeul de Artă va susține Bruno Leone și workshop-ul pentru profesioniști Il segreto di maestro, joi, 31 august, în intervalul 11:00 – 13:00.

 

PROGRAM
Vineri, 25 august 2017
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic  by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art  by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
21:00 – Parada Păpușilor pe traseul: McDonald’s – Calea București – Piața Mihai Viteazu
22:00 – Deschiderea oficială a festivalului – Puppets Occupy Street Air Edition – Piața Mihai Viteazu
Concerte
22:00 – Trupa Farfarello, Germania – Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
Sâmbătă, 26 august 2017
Ateliere de creație
11:00 – 13:00, Casa Băniei:
–  Mânuțe dibace, coord. Corina Matei, Irina Matei (6+)
– Fă-ți și bate toba, Valentina Coțofană (6+)
11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:
– Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)
– Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)
– Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)
11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:
– Fantezie cu mărgele, coord. Andreea Ionescu (6+)
– Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)
– Music and movement workshop, coord. Ava Loiacono
Spectacole
Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
19:00 – Unaddressed Birds, Ilker Kilicer Pantomime and Puppet, Turcia (4+)
20:00 – By The Draw Well, SoulMade Theatre Company, Bulgaria (all ages)
21:00 – The Miracle of the Scarlet Sails, Teatrol Theater, Rusia (7+)
Parcul Nicolae Romanescu, Teatrul de vară
18:00 – By The Draw Well, SoulMade Theatre Company, Bulgaria (all ages)
19:00 – Cocoșelul neascultător, Marionet Studio, Arad, România (4+)
20:00 – Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)
21:00 – Artistul, SOSONUTI, Arad, România (8+)
Grădina Botanică
18:00 – Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)
19:00 – La bulivar, birjar!, Teatrul Colibri, Craiova, România (4+)
20:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
21:00 – Unaddressed Birds, Ilker Kilicer Pantomime and Puppet, Turcia (4+)
Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
19:00 – Râzi cu Nea Alecu, Eduard Sandu, București, România (6+)
Caravana de joacă – coord. Oana Popa, București, România
20:00, Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
Face painting
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – 20:00, Parcul Romanescu, zona Foișor
Proiecții video – Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
21:00 –  Sand Art The stories of the wind, coord. Mariana Pachis, București, România
22:00 – Filme de scurt metraj de animație, Institutul Francez, București, România
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Duminică, 27 august 2017
Ateliere de creație
11:00 – 13:00, Casa Băniei:
–  Mânuțe dibace, coord. Corina Matei, Irina Matei (6+)
– Fă-ți și bate toba, Valentina Coțofană (6+)
11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:
– Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)
– Marionetto workshop, coord. Uçaneller Kuklaevi (6+)
11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:
– Fantezie cu mărgele, coord. Andreea Ionescu (6+)
– Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)
11:00 – 13:00, Cartier Rovine:
– Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)
– Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)
Spectacole
Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (all ages)
19:00 – Scufița roșie și lupul cel flămând, Tiki Riki Ta, Arad, România (3+)
20:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
21:00 – La Píccola Orquesta, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)
22:00 – Artistul, SOSONUTI, Arad, România (8+)
Parcul Nicolae Romanescu, Teatrul de vară
18:00 – Unaddressed Birds, Ilker Kilicer Pantomime and Puppet, Turcia (4+)
19:00 – Taraful Cucul Transilvaniei, Marionet Studio, Arad, România (4+)
20:00 –  Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (all ages)
21:00 – The Miracle of the Scarlet Sails, Teatrol Theater, Rusia (7+)
Cartier Rovine
18:00 – By The Draw Well, SoulMade Theatre Company, Bulgaria (all ages)
19:00 – Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)
20:00 – Unaddressed Birds, Ilker Kilicer Pantomime and Puppet, Turcia (4+)
21:00 – A-TA-KA!, Cal y Canto Teatro, Spania (all ages)
Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
19:00 – The McKENSY’S Clan Band, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)
20:00 – By The Draw Well, SoulMade Theatre Company, Bulgaria (all ages)
21:00 – The Art of the Fugue,  IL Funambolo, Elveția (10+)
Caravana de joacă – coord. Oana Popa, București, România
18:00, Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
Special story – Piața Mihai Viteazu
19:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company, Bulgaria
Face painting  
18:00 – 20:00, Cartier Rovine
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața  Frații Buzești
Proiecții video – Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
21:00 –  Sand Art The stories of the wind, coord. Mariana Pachis, București, România
22:00 – Filme de scurt metraj de animație, Institutul Francez, București, România
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Luni, 28 august 2017
Ateliere de creație
11:00 – 13:00, Casa Băniei:
–  Mânuțe dibace, coord. Corina Matei, Irina Matei (6+)
– Fă-ți și bate toba, Valentina Coțofană (6+)
11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:
– Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)
– Jonglăm cu aerul, coord. Compania MAG (6+)
11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:
–  Fantezie cu mărgele, coord. Andreea Ionescu (6+)
– Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)
– Movement theater workshop, coord. Ava Loiacono
11:00 – 13:00, Cartier Craiovița Nouă, zona Racheta:
– Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)
– Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)
Spectacole
Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)
19:00 – Râzi cu Nea Alecu, Eduard Sandu, București, România (6+)
20:00 – Purcelușul cel isteț, Marionet Studio, Arad, România (4+)
21:00 – Povești cu zâne, Compania MAG, București, România (all ages)
22:00 – A-TA-KA!, Cal y Canto Teatro, Spania (all ages)
Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor
17:00 – Scufița roșie și lupul cel flămând, Tiki Riki Ta, Arad, România (3+)
18:00 – Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (all ages)
19:00 – La Píccola Orquesta, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)
20:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia (all ages)
21:00 – The McKENSY’S Clan Band, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)
Cartier Brazda lui Novac (loc de joacă zona Baba Novac)18:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
19:00 – Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (all ages)
20:00 – Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)
21:00 – Turtița lăudăroasă, Tărâmul Poveștilor – Dollo, Arad, România (3+)
Cartier Craiovița Nouă, zona Racheta
18:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia (all ages)
19:00 – La bulivar, birjar!, Teatrul Colibri, Craiova, România (4+)
20:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
21:00 – The Miracle of the Scarlet Sails, Teatrol Theater, Rusia (7+)
Special story – Piața Mihai Viteazu
19:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company, Bulgaria
Face painting
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața  Frații Buzești
Happening – Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
20:00 – SOSONUTI, Arad, România (all ages)
Proiecții video – Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
21:00 –  Sand Art The stories of the wind, coord. Mariana Pachis, București, România
22:00 – Filme de scurt metraj de animație, Institutul Francez, București, România
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Marți, 29 august 2017
Ateliere de creație
11:00 – 13:00, Casa Băniei:
–  Mânuțe dibace, coord. Corina Matei, Irina Matei (6+)
– Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)
11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:
– Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)
– Marionetto workshop, coord. Uçaneller Kuklaevi (6+)
– Jonglăm cu aerul, coord. Compania MAG (6+)
11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:
– 7 note buclucașe, coord. Valentina Coțofană (4+)
– Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)
11:00 – 13:00, Parcul Pușkin:
– Creative origami workshop, coord. Andreea Ionescu (6+)
– Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)
11:00 – 13:00, Teatrul Colibri:
Air – flow Contact Improvisation, coord. Sergiu Ionuț Anghel
Spectacole
Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia (all ages)
19:00 – Turtița lăudăroasă, Tărâmul Poveștilor – Dollo, Arad, România (3+)
20:00 – Kukuryku, Ola Muchin, Polonia (5+)
21:00 – Just in Time!, Zig Zag Circo, Argentina (all ages)
22:00 – The McKENSY’S Clan Band, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)
Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor
18:00 – Dansul zodiilor, Teatrul Colibri, România (all ages)
19:00 – Just in Time!, Zig Zag Circo, Argentina (all ages)
20:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
21:00 – The Art of the Fugue,  IL Funambolo, Elveția (10+)
Parcul Pușkin
18:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
19:00 – Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)
20:00 – La Píccola Orquesta, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)
21:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia (all ages)
Cartier Lăpuș Argeș
18:00 – Kukuryku, Ola Muchin, Polonia (5+)
19:00 – Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (all ages)
20:00 – A-TA-KA!, Cal y Canto Teatro, Spania (all ages)
21:00 – The Miracle of the Scarlet Sails, Teatrol Theater, Rusia (7+)
Teatrul Colibri, esplanadă
18:00 – Purcelușul cel isteț, Marionet Studio, Arad, România (4+)
19:00 – Peter Pan, Compania Mușchetarii, București, România (4+)
20:00 – Povești cu zâne, Compania MAG, București, România (4+)
21:00 – Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (all ages)
22:00 – A-TA-KA!, Cal y Canto Teatro, Spania (all ages)
Caravana de joacă – coord. Oana Popa, București, România
18:00, Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor
Special story – Piața Mihai Viteazu
19:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company, Bulgaria
Face painting
18:00 – 20:00, Teatrul Colibri, esplanadă
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
Happening – Biblioteca Județeană Aman
19:00 – SOSONUTI, Arad, România (all ages)
Arta trasului de sfori
11:00, Clubul festivalului, amfitrion Claudiu Groza, critic de teatru
Proiecții video – Biblioteca Județeană Aman
20:00 –  Sand Art The stories of the wind, coord. Mariana Pachis, București, România
21:00 – Filme de scurt metraj de animație, Institutul Francez, București, România
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Miercuri, 30 august 2017
Ateliere de creație
11:00 – 13:00, Casa Băniei:
– Creative origami workshop, coord. Andreea Ionescu (6+)
– Laboratorul creativ, coord. Andreea Melinescu (5+)
– Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)
11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:
– Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)
– Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)
– Jonglăm cu aerul, coord. Compania MAG (6+)
11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:
– 7 note buclucașe, coord. Valentina Coțofană (4+)
– Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)
11:00 – 13:00, Teatrul Colibri:
Air – flow Contact Improvisation, coord. Sergiu Ionuț Anghel
Spectacole
Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – Plain Bob, Noisy Oyster, Marea Britanie (3+)
19:00 – Povestea Prostiei, Animo Puppets Studio, Baia Mare, România (5+)
20:00 – Peter Pan, Compania Mușchetarii, București, România (4+)
Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor
17:00 – Povestea Prostiei, Animo Puppets Studio, Baia Mare, România (5+)
18:00 – Kukuryku, Ola Muchin, Polonia (5+)
19:00 – Turtița lăudăroasă, Tărâmul Poveștilor – Dollo, Arad, România (3+)
20:00 – Plain Bob, Noisy Oyster, Marea Britanie (3+)
21:00 – Don Pulcinella de la Mancha, Bruno Leone, Italia (5+)
Cartier Valea Roșie (loc de joacă zona Piață)
18:00 – Just in Time!, Zig Zag Circo, Argentina (all ages)
19:00 – Don Pulcinella de la Mancha, Bruno Leone, Italia (5+)
20:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (all ages)
21:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia (all ages)
Centrul Vechi, Strada Theodor Aman
18:00 – Cocoșelul neascultător, Marionet Studio, Arad, România (4+)
19:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia (all ages)
20:00 – Just in Time!, Zig Zag Circo, Argentina (all ages)
21:00 – Kukuryku, Ola Muchin, Polonia (5+)
Concerte – Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
21:00 – The Puppeteers sing & dance
Caravana de joacă – coord. Oana Popa, București, România
19:00, Biblioteca Județeană Aman
Special story – Piața Mihai Viteazu
19:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company; Bulgaria
Face painting
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – 20:00, Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor
Arta trasului de sfori
11:00, Clubul festivalului, amfitrion Marcel Iureș, actor, fondator Teatrul ACT București
Proiecții video – Biblioteca Județeană Aman
20:00 –  Sand Art The stories of the wind, coord. Mariana Pachis, București, România
21:00 – Filme de scurt metraj de animație, Institutul Francez, București, România
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Joi, 31 august 2017
Ateliere de creație
11:00 – 13:00, Casa Băniei:
– Creative origami workshop, coord. Andreea Ionescu (6+)
– Laboratorul creativ, coord. Andreea Melinescu (5+)
– Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)
11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:
– Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)
– Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)
– Jonglăm cu aerul, coord. Compania MAG (6+)
11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:
– 7 note buclucașe, coord. Valentina Coțofană (4+)
– Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)
– Il segreto di maestro, coord. Bruno Leone
11:00 – 13:00, Teatrul Colibri:
Air – flow Contact Improvisation, coord. Sergiu Ionuț Anghel
Spectacole
Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
18:00 – Fata babei și fata moșneagului, Tărâmul Poveștilor – Dollo, Arad, România (3+)
19:00 – La bulivar, birjar!, Teatrul Colibri, Craiova, România (4+)
20:00 – Don Pulcinella de la Mancha, Bruno Leone, Italia (5+)
21:00 – Taraful Cucul Transilvaniei, Marionet Studio, Arad, România (4+)
Parcul Sf. Dumitru (Casa Băniei)
18:00 – Plain Bob, Noisy Oyster, Marea Britanie (3+)
19:00 – Hula Hop, Ana-Maria One Woman Street Show, București, România (all ages)
20:00 – Just in Time!, Zig Zag Circo, Argentina (all ages)
21:00 – The Miracle of the Scarlet Sails, Teatrol Theater, Rusia (7+)
Teatrul Colibri, esplanadă
18:00 – Just in Time!, Zig Zag Circo, Argentina (all ages)
19:00 – Povestea Prostiei, Animo Puppets Studio, Baia Mare, România (5+)
20:00 – Plain Bob, Noisy Oyster, Marea Britanie (3+)
21:00 – Râzi cu Nea Alecu, Eduard Sandu, București, România (6+)
Caravana de joacă – coord. Oana Popa, București, România
17:00, Teatrul Colibri, esplanadă
Special story – Piața Mihai Viteazu
19:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company, Bulgaria
Face painting
18:00 – 20:00, Parcul Sf. Dumitru (Casa Băniei)
18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
Vineri, 01 septembrie 2017
Expoziții
10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă
10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional
10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional
Arte plastice
10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi
10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă
Arte vizuale
10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi
21:00 – Parada Păpușilor pe traseul: McDonald’s – Calea București – Piața Mihai Viteazu
Închiderea oficială a festivalului – Piaţa Mihai Viteazu
21:30- Paradă Haute Couture Rising wings by Mariana Pachis, București, România
22:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company, Bulgaria
Special moment
22:00 – Fantasmio by Bogdan Muntean, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești
Concerte
22:30 – Mix Air Music, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești

Comentarii

comentarii

Comments are closed.