3. Reformă internă
Dacă este să discutăm despre un subiect mult invocat de ani mulți – reformarea partidelor – constatăm că, în final, tot PSD pare să fi avt mai multă grijă în tratarea schimbării politice în comparație cu rivalii săi direcți și imediați în ierarhia electorală stabilită în recentele alegeri.
Desigur, fiecare entitate politică are propria accepțiune despre conceptul de reformă. În ceea ce privește PSD, Pare că reformă înseamnă promovarea unor noi lideri, cu precădere dintre tineri. Dacă este să exemplificăm cu organizația de la Dolj, observăm că recenta echipă de parlamentari are în frunte mai experimentații lideri – Claudiu Manda, Lia Olguța Vasilescu, tineri la rândul lor, plus Ion Călin, un expert în administrație – dar ceilalți șase – șapte (încă nu s-au făcut redistribuirile până în momentul redactării) dau pentru prima oară piept cu politica la vârf – Parlamentul României.
Sigur că poate fi considerat un act de curaj promovarea substanțială a noilor reprezentanți social-democrați. Aceasta (promovarea) poate fi considerată o necesitate obiectivă în evoluția partidului care ia în calcul o politică pe termen lung, dar, desigur poate fi și o măsură de siguranță a actualilor lideri care doresc să-și fidelizeze un anumit grup cu care să conducă nestingheriți în următorii ani.
4. Greșelile adversarilor sunt poate cele mai relevante pentru succesul zdrobitor al PSD în alegerile parlamentare din 2016. Ele încep chiar din clipa în care s-a decis:
a) Fuziunea PNL – PDL. Cu oricâtă grijă s-ar fi purtat reprezentanții la vârf ai celor două formațiuni, în public au răzbătut disensiunile existente (în special în teritoriu), făcând clară incopatibilitatea dintre cele două partide, datorate și tentativelor de coabitare (Alianța DA), dar și atacurilor extrem de virulente dintre organizațiile care se doreau, de-acum, simbiotice. Adeseori, în ideea de a omogeniza cu orice preț noua formațiune, de a crea o imagine favorabilă noului proiect, s-a renunțat la oameni capabili, cu notorietate pozitivă pentru a da satisfacție unor orgolii personale sau de grup în ideea unei stabilități mediocre. De altfel, acest procedeu păgubos este vechi și generalizat în politica românească și poate ar trebui să fie reformat (eradicat) dacă vrem ca în politică să mai apară (sau să reziste) niște valori care, oricum, nu sunt pe toate drumurile.
b) Liderița PNL a fost un element care a depunctat partidul politic în mod dezastruos, transformând în penibil aproape fiecare gest public. Dar vina nu îi aparține atât ei, cât mai ales inventatorilor și promotorilor săi, dar și conducerii PNL care a perpetuat-o în funcție fără nici cel mai mic gest de atenționare măcar, dovedind în felul acesta cel mai păgubos oportunism. Neștiutoare, orgolioasă, de un autism nefiresc în politică, președinta PNL a târât partidul în cea mai neagră epocă a sa. Având în vedere că ultimii lideri pe care i-a avut s-au folosit de partid doar pentru devenire personală, întorcându-i acestuia doar căderi catastrofale, putem spune că, într-o oarecare măsură își merită soarta. Spre deosebire de alte formațiuni, PNL nu are nevoie doar de o reformă, ci de o renaștere.
c) Dacian Cioloș, tehnocratul de bun-simț, cu ștate superioare în politica europeană este, la rândul său, un contributor important la succesul PSD din acest an. Începând cu alcătuirea inițială a echipei guvernamentale prin care a încercat să dea satisfacție așa-numitei societăți civile patronată de la Bruxelles de Monica Macovei simbolul antipatiei generalizate al oricărui segment de public, iar de la București de un sistem multicefal, și până la măsuri anapoda, deficiențe de comunicare, fostul comisar european a fost o mare dezamăgire pentr 60% din potențialul electorat care l-ar fi votat în condițiile altei prestații, dar care a preferat să nu se ducă la urne.
Stategia sa de evitare în a fi identificat ca aparținător de un partid sau altul a distrus o parte din procentele necesare PNL și a dat premierului un aer (poate nemeritat) de sclifosit, și îi crează un handicap în cazul în care ar dori să ia acum startul în politică.
d) Lipsa de idei și campania haotică a PNL a pus, la rândul său, umărul la scorul fabulos înregistrat de PSD. Indisciplina, neasumarea sarcinilor de campanie, numărul insuficient de militanți care să aplice (și așa) prea săracele idei și manifestări electorale sunt atributele specifice ale unui partid aflat în degringoladă, de care a profitat fără să clipească rivalul său politic.
e) Klaus Johannis este factorul decisiv care a făcut ca PSD să înregistreze un scor istoric în alegerile parlamentare din 2016. Afișând mereu un aer ursuz al unui începător într-un domeniu care-i place nespus, președintele României pare (chiar dacă este un clișeu) un elefant într-un magazin de porțelanuri pe care le face praf fără cea mai mică ezitare, cu un zâmbet larg pe buze, fără să realizeze pagubele pe care le provoacă, cu încântarea că se află într-un astfel de loc în care, evident, nu are ce să caute, dar care-i place la maximum. Din păcate, România nu are timp de experimente, iar PNL este pe marginea unui abis din care PNȚCD a gustat demult. De aceea, poate că liberalii ar trebui să treacă urgent la o regenerare bazată pe identificarea de noi personalități, noi lideri pe care să-i crească.
Klaus Johannis nu a avut nicio secundă grijă de partidul care l-a pus în fruntea statului cu niște eforturi uriașe. Dar nici vina lui nu este, ca și în cazul lideriței din ultimii doi ani susținută tot de acesta.
Partidele, în general, au o conducere multicefală, care are menirea de a corecta din mers erorile de pilotaj apărute. Iar dacă mecanicul de locomotivă e beat sau nu știe meserie, trebuie să-l schimbe, pentru că toți poartă răspunderea călătorilor înainte de toate. Altfel, orice locomotivă primitivă poate arunca de pe șine un șir de vagoane, fie ele și de monorai, ori TGV, iar dintr-un astfel de morman de fiare cu greu mai poți face un tren cât de cât normal.
Fără a avea pretenția de a fi epuizat argumentele pentru care la alegerile din acest an PSD a spulberat tot ce se putea în materie electorală (bunăoară, bâlbele PNL de la alegerile pentru București) dorim să atragem atenția că politica românească este într-o mare cumpănă, întrucât opoziția care se conturează este extrem de firavă, extrem de demoralizată. Nici marele succes al PSD nu este de natură să liniștească. Nici măcar pentru PSD, dacă nu menține un autocontrol, nu-și pierde mințile datorită uriașei puteri acumulate. În final, dacă nu-și ține promisiunile, PSD știe mai bine decât oricine că greșelile se plătesc. Aroganța, lipsa de transparență sunt acceptate cu greu chiar de propriul electorat. Până una-alta, însă, PSD este în capul treburilor și are deja prima misiune de îndeplinit. Vom vedea în foarte scurt timp drumul pe care îl vom parcurge cu toții.
