Domnilor liberali, o competiție electorală dreaptă se câștigă pe teren, pentru că oamenii au dreptul să îl aleagă pe cel mai bun dintre candidați. Într-o țară cu o democrație consolidată, alegerile libere nu se câștigă în sala de judecată.

Să nu uităm că am mai văzut acest film, când pe aceeași speță, lui Klaus Iohannis, declarat de ANI incompatibil, instanța îi admitea contestația, iar altor primari nu.

Azi istoria se repetă, și în alte județe, Arad, Argeș, în localitatea Buftea (vezi cazul candidaților liberali Farcașiu Florin, Purcaru Gheorghe, Socol Gheorghe) instanțele resping contestațiile la adresa candidaților liberali și sunt lăsați să candideze, iar la Dolj, candidaților PSD li se ia acest drept.

Știți foarte bine că deciziile ANI și ale instanțelor de judecată nu le-au interzis dreptul să candideze, și nu aveți căderea, nici morală și nici legală, de a lua cuiva dreptul de a candida .

Opriți-vă din aceste jocuri murdare!!!

Președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, a trecut prin aceeași situație, și după ce instanța l-a declarat definitiv incompatibil, a mai stat 1 an, o luna si patru zile, în Parlamentul României, până când decizia definitiva și irevocabila a Înaltei Curți de Casație si Justiție să fie pusă în aplicare, doar pentru că se ruga de parlamentari și conducerea Camerei Deputaților să nu pună pe ordinea de zi eliberarea sa din funcție.

Cum se face că toate instanțele din țară au respins acest tip de contestații, și doar la Dolj au fost admise?

Se judecă după alte legi la Dolj?

P.S.: PSD DOLJ nu contestă candidatura candidatului PNL DOLJ la primăria comunei SĂLCUȚA deși are o decizie judecătorească de închisoare cu suspendare, tocmai pentru că noi respectăm dreptul cetățenilor de a-și alege edilul.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !