Partidul Social Democrat Dolj a depus dosarele de candidaturi pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 la Biroul Electoral Județean de Circumscripție.
„Astăzi am depus lista de candidați pentru Parlamentul României a Organizației PSD Dolj. Suntem conștienți că avem o listă foarte bună, cu mulți oameni noi, avem pe listă multe femei. În discuțiile cu cei de la București am aflat că suntem județul cu cele mai multe femei pe listă, avem și oameni cu foarte multă experiență și suntem convinși că în noul mandat își vor aduce aportul la legi și amendamente în așa fel încât să ne facă cinste nouă celor care i-am propus și celor din județul Dolj care vor vota această echipă. Dincolo de această listă cred că este foarte important să obținem un număr foarte mare de voturi la Dolj dar și în țară pentru că bătălia nu este despre cine va fi în Parlament și cine nu ci despre câte mandate vom strânge pentru a reuși să dăm candidatul de Prim Ministru și guvernarea pe care ne-o propunem în mandatul următor”, a declarat președintele PSD Dolj, Claudiu Manda.

„Aș vrea să fac o remarcă și anume că pe aceste liste de la Camera Deputaților și de la Senat sunt foarte multe persoane care lucrează în administrația locală și anume oameni care sunt foarte aproape de cetățeni și de nevoile cetățenilor, oameni care știu care știu foarte bine ce modificările legislative trebuie făcute în perioada următoare astfel încât să se deblocheze administrația care la nivelul întregii țării funcționează cu sincope foarte mari. Sper din toată inima ca cetățenii să fie aproape de noi așa cum am fost și noi alături de ei în perioadele în care am guvernat”, a precizat vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu.

„Pornim azi la un drum care se va termina în data de 12 decembrie și pornim cu toată forța și cu fruntea sus pentru că acolo unde PSD ne-a trimis în funcții înalte de președinte de Consiliu Județean, de primar de municipiu am întors de-a lungul timpului către cetățenii pe care îi reprezentăm o parte din lucrurile și valorile pe care și le-au dorit.
Considerăm că ne-am făcut datoria și ne-am bucurat de sprijinul celor care ne-au pus în aceste funcții. De data aceasta listele pe care le propune PSD sunt liste cu oameni care vor merge și vor reprezenta județul și care se vor bate pentru multe din proiectele care vor aduce atingere lucrurilor și cetățenilor din județul Dolj. Ne bazăm pe o echipă tânără și foarte puternică și ne prezentăm în fața oamenilor în luna următoare cu acest grup foarte important și sperăm că la nivelul întregii țării și la nivelul organizației de la Dolj să fim pe podium cu numărul de mandate câștigat. Acest lucru se va putea petrece numai în condițiile în care cetățenii ne vor da votul și noi vom face tot posibilul să demonstrăm că suntem mai buni decât ceilalți”, a adăugat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Lista de candidați depusă pentru Camera Deputaților:
1. Lia Olguța Vasilescu
2. Ion Călin
3. Alina Tănăsescu
4. Alexandra Presură
5. Florin Stancu
6. Eliza Peța
7. Ovidiu Flori
8. Valerică Pupăză
9. Mihai Neațu
10. Marin Marian Viorel
11. Filip Aurelia
12. Mitricof George-Cristian
13. Radu Marin Traian

Lista de candidați depusă pentru Senat:
1. Claudiu Manda
2. Radu Preda
3. Lavinia Craioveanu
4. Cosmin Vasile
5. Gioancă Eugen
6. Opran Alexandru

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !