Administrația Națională ”Apele Române” derulează un amplu proiect național, care are ca scop informarea și educația de mediu. Proiect este intitulat ”Ovi își face prieteni noi și face parte din cadrul campaniei de informare și responsabilizare socială ”Să păstrăm apele curate!”, campanie premiată în cadrul festivalului campaniilor de mediu, de la Londra, la categoria BEST GREEN INTERNATIONAL CAMPAIGN. Admnistrația Națională ”Apele Române” este singura instituție publică din România premiată în cadrul acestui festival, de la începutul lui și până în prezent.
Proiectul este unul prin excelență educational implică, la nivel național, peste 20.000 de copii, din peste 1000 de școli și peste 3000 de cadre didactice. Proiectul constă, pe de o parte, în prezentarea și distribuirea unei cărticele intitulată ”Ovi își face prieteni noi”, dar și în desfășurarea unor activități de tip interactiv, desen, colaj și/sau compuneri, sub forma unor concursuri, care să aibă ca finalitate expoziții de desene și colocvii.
Proiectul a debutat în luna martie și se derulează până la sfârșitul anului școlar 2015.
Cărticica ”Ovi își face prieteni noi” reprezintă o poveste pentru copii, care îi ajută pe cei mici să se familiarizeze cu numele și localizarea principalelor râuri din România, mai exact este vorba despre următoarele râuri: Dunărea, Crișurile, Someșurile, Mureș, Timiș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret, Prut. Peștișorul OVI călătorește cu ajutorul unui personaj magic, pe nume, Râurilă, prin râurile României și leagă dialoguri cu apele prin care trece. În acest fel, fiecare conversație pe care Ovi o are cu râurile devine o poveste emblematică, un fel de legendă a principalelor râuri din România. La sfârșitul cărticelei, există o fișă de lucru și o hartă care se poate derula pe lungimea unei bănci și pe care copiii o pot completa. Povestea este de fapt ”o altfel de lecție de geografie”, unde copiii vor afla într-un mod mult mai atractiv și interactiv, prin intermediul personajelor din poveste, informații abstracte de tipul ”afluent”, ”confluență”, ”bazin hidrografic” și vor învăța mult mai ușor să localizeze principalele râuri pe hartă.
Cărticica ”Ovi își face prieteni noi” este lansată la nivel național, în cadrul celor 11 bazine hidrografice, cu reședințele: Oradea, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, Bacău, Buzău, Constanța, Râmnicu-Vâlcea, Pitești, Craiova) și în municipiul București.
<< La nivelul judeţului Dolj, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu vor merge, în săptămâna dedicată sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei, în 12 unităţi de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII “Mircea Eliade”, nr. 22, Şcoala Gimnazială“Alexandru Macedonski”, nr. 32, Colegiul Naţional “Carol I”, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic “Henri Coandă” Craiova, Şcoala Gimnazială, “Decebal”, Şcoala cu clasele I-VIII “Marin Sorescu” Bulzeşti, Şcoala Gimnazială Sălcuţa, structura Plopşor, Penitenciarul de Minori şi Tineret Craiova, Şcoala nr. 2 “Traian”, Şcoala ETHOS Craiova şi Grădiniţa “Căsuţa cu poveşti”. Elevii de aici vor face cunoştinţă cu peştişorul Ovi şi prietenii săi cei noi, cele mai importante râuri din România. Într-o primă fază vor fi distribuite peste 1.000 de broşuri educative atât în judeţul Dolj, cât şi în celelalte 3 judeţe unde A.B.A Jiu are subuităţi: Mehedinţi, Gorj şi Hunedoara. Prin parteneriatele încheiate cu unităţile de învăţământ din cele 4 judeţe sunt angrenate în proiectul amintit în jur de 100 de cadre didactice şi peste 700 de elevi. După parcurgerea poveștii, copiii vor fi evaluați și vor fi implicați în cadrul unor concursuri de desen, colaj sau compuneri, în SĂPTÂMÂNA ALTFEL în urma cărora vor fi acordate diplome și premii>>, Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt A.B.A Jiu.
Știați că (o parte curpinse în cărticică)……………….
97.8 % din suprafața României este în bazinul hidrografic al Dunării
30% din bazinul Dunării este pe teritoriul României
Peste jumătate din lungimea Dunării se află pe teritoriul țării noastre
Mureșul și Oltul – izvorăsc din aceeași munții, munții Hăsmașu Mare (legenda celor doi frați)
Barajul Vidraru- al cincilea baraj construit în arc din Europa;
În trecut, râul Mureș era navigabil; a fost menționat în scrierile lui Herodot;
Siretul- are cel mai bogat bazin hidrografic din România;