Ramona Mănescu, membru în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, a participat la prezentarea Raportului pe 2014 privind progresele realizate de Serbia, în cadrul procesului de aderare al acesteia la Uniunea Europeană.
Cu ocazia prezentării și adoptării acestui raport în plenul comisiei, europarlamentarul PNL a reușit să impună adoptarea unui amendament important în ceea ce privește gestionarea relațiilor cu minoritățile naționale de pe teritoriul Serbiei:
”Mă bucur că astăzi am reușit în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, cu toată opoziția fermă a grupurilor politice de stanga, să obțin o majoritate de voturi în favoarea unui amendament esențial pentru protejarea minorităților naționale din Serbia, unde se află și o importantă comunitate de români.”
Amendamentul propus de Ramona Mănescu vizează recomandarea adresată autorităților din Serbia de a proteja minoritățile naționale și de a aplica un cadru juridic adecvat în domeniul educației, al accesului la mass-media și servicii religioase în limbile minorităților naționale:
”Cred că acest mesaj pozitiv, pe care îl transmitem din Parlamentul European tuturor minorităților naționale din Serbia, va sprijini și efortul Guvernului României în sustinerea respectarii drepturilor minorităților naționale din Serbia.”
Aderarea Serbiei la Uniunea Europeană este un proces susținut de România, inclusiv prin europarlamentarii săi. Prezența Serbiei într-un viitor predictibil în interiorul granițelor Uniunii nu poate aduce decât stabilitate și prosperitate atât pentru proprii cetățeni cât și pentru cei ai UE. În acest context, o bună gestiune a relației cu minoritățile nu poate face decât să sprijine acest proces și să asigure o construcție solidă.