Secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Ciprian Cătălin Necula, s-a aflat miercuri la Craiova pentru a prezenta caracteristicile şi beneficiile apelurilor 4.1 şi 4.2 lansate în cadrul Programului Operaţional Capital Uman. La nivelul judeţului Dolj, conform Recensământului populaţiei şi al locuinţelor realizat în anul 2011, pe lângă populaţia majoritară română convieţuiesc şi alte 17 minorităţi naţionale, dintre care populaţia de etnie romă este cea mai numeroasă. Astfel, conform datelor oficiale, populaţia de etnie romă este formată din 29.834 persoane.
Pe baza aceloraşi date oficiale se poate constata că pe raza a 22 UAT-uri din judeţul Dolj populaţia de etnie romă depăşeşte 10% din totalul populaţiei printre care şi două oraşe, respectiv Bechet şi Segarcea.
Conform datelor obţinute de la Direcţia de Sănătate Publică, la nivelul judeţului Dolj activează un număr de 15 mediatori sanitari. Aceşti mediatori sanitari, prin uşurinţa cu care pătrund în comunităţile de romi, contribuie la transformarea sistemului sanitar într-un mediu mai prietenos, accesibil unor comunităţi care mod tradiţional dezvoltă o rezistenţă în faţă anumitor reprezentanţi ai autorităţilor.
„În baza acordului semnat între Oficiul Francez al Imigraţiei si Integrării, Comunitatea Nantes Métropole, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Dolj, a fost finanţată repatrierea voluntară a 11 familii (5 reîntoarse şi 6 în plin proces de reîntoarcere), un total de 29 de persoane. De asemenea, în baza acordului semnat între OFII, Comunitatea Val-de-Marne şi Consiliul Judeţean Dolj, a fost finanţată repatrierea voluntară a 8 familii, în total fiind 33 de persoane.
Totodată, comunitatea Nantes Métropole s-a implicat să asigure pentru localitatea de revenire a cetăţenilor români de etnie romă finanţarea unor programe de dezvoltare la nivel local. Acest lucru s-a întâmplat în localităţile doljene Sălcuţa şi Vârtop. La Sălcuţa a fost realizat un proiect de reabilitare a şcolii din satul Mârza, iar la Vârtop s-a reabilitat şi echipat un cabinet stomatologic, dar au fost construite şi vestiare pentru stadionul din comună.
Experienţa acumulată arată că demersurile de lucru şi cooperarea în plan instituţional de la nivel local dintre părţile română şi franceză, au avut succes şi aproape 20 de familii s-au integrat deja.
Pentru sprijinirea persoanelor defavorizate, la nivelul judeţului Dolj sunt în plată în baza Legii 416 13343 persoane, iar de alocaţia de susţinere a familiei beneficiază 11858 persoane.
Categoriile cele mai defavorizate beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul Programului Operaţional “Ajutorarea persoanelor defavorizate” care este în desfăşurare în această perioadă. La nivelul judeţului Dolj beneficiază de această formă de sprijin un număr de 150959 persoane.
Ştim cu toţii că Doljul se confruntă în continuare cu probleme diverse şi nu din cele mai simple: lipsa locurilor de muncă, deşertificarea, problema apei potabile, infrastructura şi multe altele.
În opinia mea care problemele cu care se confruntă populaţia marginalizată sunt sărăcia şi excluziunea socială, lipsa educaţiei şi sănătatea.
De aceea este necesar ca şi în următorii ani să vă îndreptaţi atenţia către atragerea fondurilor europene.
Nu numai ca prefect, dar şi ca cetăţean al acestui judeţ, mi-aş dori să reuşiţi să atrageţi cât mai multe fonduri europene aşa încât, să putem rezolva, cât mai multe din problemele Doljului.
În încheiere, aş dori să vă urez succes în acest proiect şi să vă asigur de tot sprijinul instituţiei pe care o conduc pentru orice iniţiativă care ar putea contribui la creşterea gradului de incluziune socială a persoanelor marginalizate”, este de părere prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan.