Inspectorii Serviciului de Control în Sănătate Publică al DSP Dolj au efectuat un control la  centrul de carantină din Calafat, județul Dolj.
În urma controlului efectuat, s-au constatat următoarele deficienţe:
1. Lipsa contractului pentru deşeuri cu potenţial periculos şi colectarea necorespunzătoare în saci menajeri negri.
2. Nu există contract deratizare-dezinfecție-dezinsecție.
3. Lipsă contract spălare, dezinfecţie lenjerie.
4. Camere şi grupuri sanitare neigienizate, cu defecţiuni ale instalaţiilor sanitare.
5. Lipsă dotare persoane carantinate cu obiecte de uz personal şi intim: există doar săpun şi hârtie igienică.
6. Lipsă materiale şi substanţe de curăţenie în camere: găleţi, mop, matură, detergent, biocid.
7. Lipsă procedură de schimbare a lenjeriei.
Măsuri:
1. Amendă conf. HG 857/2011, art. 30, lit. h în sumă de 30.000 lei Primăriei locale
2. Sancţiune cu avertisment conf. OG 2/2001 unitate catering pentru neinscripţionarea orei pe recipientele destinate probelor alimentare.
Termen de remediere: imediat
Recontrol – 48 de ore.
Urmare a acestor constatări, aduse la cunoştinţa Prefectului judeţului Dolj, s-a decis relocarea persoanelor carantinate într-un alt centru din județ.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.