Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
În Dolj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 64.20 % (62,81% în sesiunea iunie-iulie 2020, înainte de contestații). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 70.60 % (71,4% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 28,20 % (25% – sesiunea iunie-iulie 2020).
Au promovat 2497 de candidați, dintr-un total de 3889 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 2333 de candidați provin din promoția curentă, iar 164 de candidați din promoțiile anterioare.
1 candidat a obținut media 10(15 în prima sesiune a anului trecut).
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
- 18 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
- 63 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 30 / Istorie – 33)
- 354 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.