Ieri, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova-Compartimentul Proximitate au desfășurat o activitate de informare a cetățenilor, în scopul prevenirii violenței domestice, prin dezvoltarea spiritului civic și a comportamentului pro-activ în rândul cetățenilor.
Activitatea s-a desfășurat în centrul municipiului Craiova și a vizat informarea cetățenilor cu privire la necesitatea cunoașterii legislației care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, fiind prezentate prevederile Legii 217/2003, privind prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și prevederile Codului Penal, care sancționează infracțiunile cu violență comise asupra unui membru al familiei.
Astfel, polițiștii au distribuit pliante și flyere cu recomandări ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmărindu-se altfel informarea și conștientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun, în cazul neadoptării unei poziții ferme în acest sens.
Pentru prevenirea infracţiunilor de violență domestică, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj vă recomandă :
• Sunaţi la 112 şi să cereţi sprijin dacă viaţa şi sănătatea vă sunt puse în pericol!
• Solicitaţi consultul medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator!
• Stabiliţi un cod (cuvânt, frază, semnal) prin care să avertizaţi copiii/prietenii/vecinii că sunteţi în pericol, pentru ca ei să sune la poliție după ajutor!
• Încearcaţi memorarea unei liste de contacte de urgență sau să utilizaţi un calculator din afara casei în care locuiţi, un telefon mobil despre care agresorul nu știe, sau o cartelă de telefon mobil prepaid!
• În cazul unei agresiuni sexuale, nu vă schimbaţi hainele, pentru a nu distruge probele necesare!
• Dacă este chemată poliţia la domiciliu pentru constatarea unei agresiuni şi obiectele sunt răvăşite, nu faceţi ordine, deoarece poliţiştii trebuie să observe locul faptei aşa cum este!
• Polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, atunci când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie puse în pericol.
• Instanța de judecată poate dispune la solicitarea unei persoane a cărei viață, integritate fizică sau libertate sunt puse în pericol sunt puse în pericol, un ordin de protecție împotriva agresorului.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !