Premierul României Nicolae-Ionel Ciucă, alături de vicepremierul Sorin Grindeanu și-au făcut un obicei din a veni în control pe primele două tronsoane ale drumului expres 12 Craiova – Pitești.
„Avem garanția că săptămâna viitoare, pe 28, acest tronson (tronsonul 2 – n.r.) va putea fi dat în circulație și în felul acesta se asigură continuitatea pe drumul expres, între Slatina și Balş. Desigur că am discutat și aspectele care țin de întârzierile la tronsonul 1 Balș-Craiova. Acolo, lucrările sunt îndeplinite într-un procent de 52%. Am discutat cu constructorul și, în acest stadiu, pornind de la finanțare până la subcontractare și asigurarea forței de muncă, nu pot să afirm că veștile sunt încurajatoare, pentru că sunt probleme care trebuie să le rezolve din punct de vedere al finanțării și abia în acel moment pot să reînceapă lucrările”, a precizat premierul la capătul vizitei pe primele două tronsoane.
Reamintim faptul că în ceea ce priveste primul tronson există deja un certificat negativ și, în funcție de evoluție, se vor lua măsuri în consecință, după cum amenință cei doi oficiali guvernamentali.
La rândul său, vicepremierul Sorin Grindeanu a explicat că „cei aproape 40 de km ai acestui tronson vor asigura inclusiv varianta de ocolire a municipiilor Slatina și Balș. Odată evitate aceste localități extrem de aglomerate de pe traseu, drumul între Pitești și Craiova va putea fi parcurs într-un timp considerabil mai scurt și în condiții de siguranța mult mai mari”.
este convins de buna credință a lui Umbrărescu, cel care și-a adjudecat și construcția tronsoanelor 3 și 4.
„Nu pot spune același lucru despre constructorul italian al tronsonului 1, care în continuare înregistrează întârzieri. Este evident că în acest ritm nu va finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an. Dacă nu își îmbunătățește mobilizarea, acesta va suporta consecințe contractuale severe.
Vreau să ia foarte în serios acest avertisment și sper să nu fiu nevoit să îl pun în aplicare!”, a tunat Grindeanu.