Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Capital Uman 2014 – 2020
În perioada 22.07.2021 – 21.07.2023 parteneriatul format din: Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă și Asociația Happy People implementeaza proiectul cu titlul “Pregătiți pentru o viață activă”, cod SMIS: 150899.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea ocupării tinerilor NEETs (tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare) – șomeri cu vârsta cuprinsă între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunea Sud-Vest Oltenia.
Așa cum este prezentat, obiectivul general al proiectului generează un efect pozitiv pe termen lung prin care se urmărește îmbunătățirea și certificarea nivelului de competențe, precum și furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării.
Așadar, prin obiectivul general, precum și prin cele specifice, proiectul contribuie la realizarea obiectivului major al „POCU 2014-2020 care urmărește dezvoltarea resurselor umane prin creșterea accesului la un sistem de educație și formare profesională de calitate, stimularea ocupării, cu precădere pentru tineri, reducerea sărăciei și a excluziunii sociale prin facilitarea accesului la servicii sociale și de sănătate”.
Prin proiect se asigură, drept rezultate:

  • implementarea măsurilor incluse în Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2017-2020. Garanția pentru tineret urmărește să combată șomajul în rândul tinerilor- în cadrul proiectului cel puțin 162 de tineri NEETs vor primi un loc de muncă sau o ofertă de angajare.
  • implementarea măsurilor incluse în Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (SNOFM) 2014-2020 – proiectul facilitează ocuparea prin calificare a 196 de persoane în meserii cerute pe piața muncii (lucrător comercial, bucătar, frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist, operator introducere, prelucrare și validare date, operator mașini comandă numerică, sudor) și prin oferirea de servicii de mediere în vederea angajării pentru 372 de persoane.
  • implementarea măsurilor incluse în Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor romani aparținând minorităților Romilor 2015-2020- proiectul oferă servicii de ocupare pentru cel puțin 40 de persoane aparținând etniei rome.
  • implementarea măsurilor incluse în Strategia națională de învațare pe tot parcursul vieții 2015-2020 – se asigură calificarea a 196 de persoane ce au ieșit din sistemul național de învățământ în meserii cerute pe piața muncii.

Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 4.369.783,51 lei, echivalentă cu 100,00 % finanțare asigurată de Uniunea Europeană (UE).

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !