Biblioteca Județeană organizează vineri, 28 octombrie, începând cu ora 18,00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Povești scrise în palmă”, autor Corina Ozon.

Corina Ozon a debutat în anul 2014 cu „Zilele amanților”, care a devenit primul volum dintr-o serie de șase cărți- „Amanții” (2014-2021)-, cu o comunitate mare de fani. Au urmat volumul de proză scurtă „Până când mă voi vindeca de tine” (2016), romanul „Tentații” (2016), romanul „Codul lui Zoran” (2018), romanul „Dincolo de furtună” (2019), publicate la Editura Herg Benet, și „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (2017), Editura Univers. Cartea de debut, „Zilele amanților”, a fost pusă în scenă de Teatrul independent „Teatru la infinit” (Sibiu) în anul 2019.

Volumul de proză scurtă „Povești scrise în palmă” se înscrie într-un registru narativ diferit, în care întâmplările reale sunt presărate cu elemente fantastice a căror semnificație o putem înțelege fiecare odată cu maturizarea. Cartea poate fi o „călătorie a eroului”, în căutarea de sine și a sensurilor iubirii, intermezzo-urile lirice fiind conectori între planurile real și fantastic, între ceea ce am proiectat să fim și ceea ce suntem.

Corina Ozon s-a născut la Timișoara și locuiește în București. A absolvit Facultatea de Filologie (Universitatea de Vest din Timișoara) și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București), și e doctorand în Comunicare la Universitatea București și la Universitatea Paul Valery Montpellier. Este realizatoarea podcastului „Rețeaua de povești” și a proiectului online dupa35.com.

La acest eveniment cultural, care va fi moderat de Roxana Știubei, vor participa, în calitate de invitați: Mihai Ene și Daniel Botea.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !